Un număr record de 15 mii 43 de persoane s-au înscris până acum la universitățile din țară. Asta ar însemna aproximativ o mie mai mult decât cei înmatriculați anul trecut. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, pe pagina sa de Facebook.
Dan PERCIUN, MINISTRUL EDUCAȚIEI: „A fost într-adevăr o provocare. Am pilotat acest proiect. Au fost anumite dificultăți la început, Ie-am depășit. Am avut și anumite situații. Am avut și un call centru operațional. A fost o provocare pentru noi și pentru universități, dar ne bucurăm că au fost într-un final 15 mii 43 de cereri depuse”
Potrivit ministrului Educației, ar fi cu peste o mie de solicitări mai mult decât numărul celor înmatriculați în total anul trecut.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


