O adolescentă de 15 ani originară din Republica Moldova și prietena sa în vârstă de 14 ani, sunt date dispărute în provincia Pavia din Italia. Potrivit ziarului Il Giorno, disparițiile au avut loc la diferență de două zile una de cealaltă.

Publicat:13.09.2024, 08:34

Adolescenta de 15 ani din Republica Moldova, pe nume Ana Stratulat, care locuia cu mama sa în Spessa, a fost văzută ultima dată sâmbătă, pe 7 septembrie. Aceasta se afla la un centru comercial din Belgioioso. Tinerii își făceau cumpărături pentru o seară pe care plănuiau să o petreacă împreună, dar, la un moment dat, Ana s-a îndepărtat de grup și nu s-a mai întors.

Rotalianul scrie că părinții fetei au primit ultima veste de la ea în jurul orei 22:30, când Ana i-a sunat pentru a cere permisiunea de a înnopta la o prietenă. După ce i s-a refuzat această solicitare, nu s-a mai aflat nimic despre ea.

La două zile după dispariția Anei, prietena sa de 14 ani, al cărei nume nu a fost făcut public încă, a dispărut la rândul ei, ridicând suspiciuni că cele două cazuri sunt legate.

Deși nu este clar dacă această prietenă este persoana la care Ana intenționa să rămână peste noapte, coincidența a alimentat îngrijorarea în rândul familiilor și autorităților.

În cursul serii de miercuri, 11 septembrie, mama Anei Stratulat a făcut un apel emoționant în cadrul primei ediții a noului sezon a emisiunii „Chi l’ha visto?” de pe canalul TV Rai 3 din Italia:

„Ana, te rog, întoarce-te acasă. Iartă-mă dacă am greșit cu ceva. De ce nu mă asculți când vorbesc cu tine? Tu ești totul pentru mine, te aștept. Nu ne-am certat niciodată, dar dacă ai probleme cu cineva, sunt aici să te ajut”, a transmis mama adolescentei.

Un detaliu important în acest caz a fost descoperirea telefonului mobil al Anei într-un coș de gunoi din Belgioioso, ceea ce a adâncit misterul în jurul dispariției ei.

Cu toate acestea, un semn de speranță a apărut când cele două fete au postat pe o rețea de socializare un mesaj prin care felicitau o prietenă comună, semnalând că sunt împreună, dar fără să ia legătura directă cu familiile lor.

Autoritățile au fost sesizate de către familii, iar carabinierii din Corteolona au demarat investigațiile pentru a le găsi pe cele două adolescente.

Deocamdată, situația rămâne incertă, iar apropiații continuă să spere într-o rezolvare rapidă a cazului.

Contactați de PRO TV, responsabilii MAE au confimrat cazul și spun că autoritățile italiene întreprind toate măsurile necesare.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.