O discuție cu amicii i-a fost sursă de inspirație pentru o idee de afacere profitabilă – mai exact creșterea melcilor comestibili. Ferma lui Gheorghe Chetrușca se află la Ratuș și adună aproape două milioane de melci, într-un teren special amenajat. A studiat mult, s-a informat și a participat la seminare în Italia, țara de unde au venit primii melci și unde îi exportă în prezent. Acum muncește la o secție de prelucrare și ambalare a melcilor, care vor urma să ajungă în magazinele și restaurantele de la noi.

Publicat:27.06.2024, 21:59

Mădălina SOROCOVSCHI, REPORTER PRO TV: “ La doar cativa km se afla crescatorie de melci.. mergem sa aflam imediat.”

Ferma din Ratuș, Criuleni, are o suprafață de 70 de ari și oferă un habitat creat special pentru melci în baza unei tehnlogii italiene.
Gheorghe spune că ideea a pornit dintr-o discuție cu prietenii săi, care ulterior l-au dus la un seminar despre creșterea melcilor.

Gheorghe CHETRUȘCA, ANTREPRENOR: "Atunci imediat am început să mă informez ce înseamnă creșterea melcilor, mi-a plăcut pentru că era vorba de o activitate pentru export, pentru a aduce bani în țară. Exportul în UE e o piață mai sigură, din punct de vedere financiar."

Au urmat și alte seminare în Italia, țară unde exportă melci în prezent.

Gheorghe CHETRUȘCA, ANTREPRENOR: "Primii pași au fost semnarea unui contract între noi și institutul internațional Tirasco din Italia, cei care au elaborat seminarul, cu condițiile că creștem în Moldova și exportăm la ei."

Teritoriul este special amenajat, iar plasa și cerealele pentru hrană au fost aduse din Italia, la fel ca și primii melci. Gheorghe a întâmpinat dificultăți, însă a avut suficientă perseverență să continue.

Gheorghe CHETRUȘCA, ANTREPRENOR: "Lipsa de irigare a apei, nu ne-am asigurat din start cu cantitatea necesară de apă, evadarea melcilor, am apelat la această pantă electrică pentru a-i menține pe teritoriu. De asemenea, rozătoarele care îi consumă de asta am pus acest gard."

Perioada de creștere a melcilor este din luna mai până în octombrie, afirmă bărbatul.

"Acesta are câteva zile de când a ieșit din ou, aici îi avem pe cei maturi.
- Apa este cea mai importantă, mai importantă decât mâncare."

În prezent, ferma adună în jur de două milioane de melci. Gheorhe Chetrușca nu se oprește aici, are visuri mari și acum este concentrat pe amenjarea unei secții de prelucrare și ambalare a melcilor, care ulterior vor ajunge pe rafturile din magazinele de la noi și în restaurante.