O moldoveancă a decedat în Grecia în urma incendiilor care au cuprins în ultimele zile localități din preajma capitalei elene. Informația a fost confirmată de responsabilii din cadrul ministerului de Externe de la Chișinău, după ce despre asta au anunțat autoritățile de la Atena. 

Potrivit presei străine trupul neînsuflețit al moldovencei a fost găsit într-o fabrică afectată de incendii în localitatea Patima de lângă Atena.

Fabrica a fost făcută scrum iar femeia, care avea în jur de 60 de ani, ar fi fost prinsă de flăcări în interior. Unul dintre prietenii acesteia, a declarat pentru PBS News că ea se pare că încercase să se adăpostească într-o toaletă acolo, crezând că va fi în siguranță.

Klearchos SMARAIDAS, PRIETEN AL MOLDOVENCEI: „Ultima dată când am vorbit cu ea a fost ieri la ora 3:00. Ea mi-a spus că ardem, că suntem în flăcări. Vorbea de un incendiu. Nu știam dacă a ieșit sau nu. Noaptea am aflat că a murit."

Bărbatul a spus că femeia se afla de 25 de ani în Grecia și avea doi copii.

Despre acest lucru au scris și alți moldoveni din Republcia Elenă, care pe un grup al moldovenilor aflați acolo au transmis mesaje de condoleanțe familiei victimei.  Femeia ar fi singura victimă a incendiilor care au cuprins în ultimele zile regiuni din capitala elenă.

Autoritățile de la Chișinău au confirmat doar că persoana decedată în incendiile de vegetație este originară din Republica Moldova. Cu alte detalii, responsabilii spun că vor reveni mai târziu.