O femeie din Ucraina a incercat sa iasa din Republica Moldova cu o arma ascunsa in bagajul de cala, iar unui barbat din Uzbekistan i s-a refuzat intrarea in tara noastra, dupa ce i-a fost gasit un permis de sedere fals, pe Aeroportul International Chisinau. 

Publicat:09.07.2023, 12:21

Potrivit Politiei de Frontiera, totul s-a intamplat noaptea trecuta, in jurul orei 01:30 pe Aeroportul International Chisinau. In bagajul de cala a unei femei din Ucraina de 33 de ani, pasagera a cursei „Chisinau-Antalya”, a fost gasit un obiect asemanator cu o arma. In urma verificarilor, obiectul s-a dovedit a fi un pistol cu incarcator si doua balonase CO2. 

Arma a fost ridicata si va fi transmisa la Centrul tehnico-criminalistic si expertize judiciare al MAI. In functie de rezultatul expertizei, va fi determinata si pedeapsa care o va primi persoana. 

Totoadata, politistii de frontiera mentioneaza ca un barbat din Uzbekistan de 39 de ani, pasager al cursei „Antalya - Chisinau”, a fost gasit cu un act fals, pe Aeroportul International Chisinau. 

Potrivit acestora, in declaratii, strainul a mentionat ca in tara noastra a venit in vizita la un prieten. Ca urmare a extinderii verificarilor, politistii de frontiera au descoperit un permis de sedere, pretins a fi eliberat de catre autoritatile ucrainene. Cercetarile primare au stabilit ca actul este fals, iar acest fapt a constituit motiv de refuz de intrare in Republica Moldova pentru cetateanul uzbec.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.