Oficiali de peste Prut au fost primii care au transmis mesaje de felicitare cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova. România va continua să ofere sprijin strategic pe toate planurile și va transforma aderarea la UE în obiectivul îndeplinit, a scris președintele Klaus Iohannis într-o postare pe X. Și alți lideri români, dar și europeni au transmis mesaje de felicitare și sprijin către cetățenii moldoveni.
În mesajul său de felicitare președintele României, Klaus Iohannis, a spus că moldovenii sunt parte a marii familii europene și a dat asigurări că România va continua să ofere sprijin strategic pe toate planurile pentru Republica Moldova.
Ministrul român de Externe de la București, Luminița Odobescu, a adresat un mesaj de felcitare tot pe platforma X, în care a menționat că România rămâne cel mai dedicat susținător al țării noastre pe drumul său democratic european.
În mesajul său postat pe facebook, președintele Senatului României, Nicolae Ciucă, de asemenea a reafirmat că Bucureștiul este alături de autoritățile de la Chișinău pe calea aderării la structurile europene. Și premierul român Marcel Ciolacu a transmis felicitări și urări de bine tuturor cetățenilor moldoveni, reafirmând angajamentul ferm al României în sprijinul parcursului european al Republicii Moldova.
Prin intermediului unui clip video, ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Janis Mazeiks, a menționat în mesajul său de felicitare rostit în limba română că, odată cu începerea negocierilor de aderare la UE, independența țării noastre capătă un nou sens, unul plin de speranță.
Janis MAZEIKIS, AMBASADORUL UE ÎN REPUBLICA MOLDOVA: „Este primul an în care moldovenii se pot gândi diferit la Ziua Independenței. Acum, odată cu începerea negocierilor de aderare, sunteți pe cale de a deveni un stat membru al UE. Și puteți să vă întrebați dacă, odată cu aderarea, Republica Moldova își va întări independența sau va pierde din ea, în calitate de stat membru al UE. Este o întrebare pe care și-au pus-o cetățenii din toate țările membre și candidate, iar răspunsul, după cum am văzut, este că independența lor s-a fortificat.”
Președintele Parlamentului European a felicitat cetățenii Republicii Moldova cu ocazia celor 33 de ani de independență ai țării cu un mesaj scris în limba română, pe rețeaua de socializare X. Roberta Metsola a atașat discursul său de la Adunarea ”Moldova Europeană”, care a avut loc la Chișinău, la 21 mai 2023.
Șefa Comisiei Europene a transmis un mesaj de felicitare în care a descris Moldova drept o țară care s-a eliberat de lanțurile sovietice și și-a construit democrația și acum avansează constant pe drumul său european. “Inimile noastre sunt cu tine a scris în română, Ursula von der Leyen pe pagina ei de pe platforma X. Și președintele Consiliului European a scris “La mulți ani, Moldova!” pe aceeași platformă, menționând că astăzi onorează rezistența, puterea și angajamentul față de un viitor european al acestei națiuni noastre.
În mesajul său de felcitare secretarul american de stat american, Antony Blinken a menționat că Statele Unite sunt alături de poporul Moldovei în eforturile sale de a-și proteja suveranitatea și integritatea teritorială și de a rezista în fața influenței unor actori străini care încearcă să se amestece în alegerile din Moldova și în procesul de integrare europeană.
Cu ocazia Zilei Independenței tricolorul Moldovei a fost proiectat pe o clădire din orașul Sao Paulo din Brazilia. Acțiunea fiind organizată de Consulul Onorific al Republicii Moldova
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

