Opt femei din Ucraina, care s-au refugiat în Moldova după începerea războiului au urmat un curs în construcții și, folosindu-și noile abilități, au renovat o sală de clasă la o scoală în care învață peste 250 de copii ucraineni. La inaugurarea sălii munca lor a fost apreciată într-un mod neașteptat și dulce, cu un masterclass special de pregătire a ciocolatei.

Publicat:09.11.2024, 20:01

Departe de casă și în mijlocul unui nou început, cele opt ucrainence au ales să nu fie victime ale împrejurărilor. S-au înscris la un curs de construcții, unde au învățat să monteze plăci de rigips, să renoveze pardoseli și să aplice vopsea pe pereți și au decis să renoveze o sală de clasă la gimnaziul “Taras Șevcenco unde învață peste 250 de copii ucraineni.

Tatiana BARBĂ NEAGRĂ, REFUGIATĂ:  „Noi am făcut reparație pentru ca copiii să nu primeasă pur și simplu cunoștințe, dar cunoștințe în condiții bune.”

Natalia s-a refugiat în Moldova împreună cu copiii imediat ce a început războiul. În tot acest timp a reușit să îndrăgească orașul Chișinau și spune că aici se simte deja ca acasă. Este din Odesa, iar acolo era medic. Aici încearcă să se descurce cum poate, iar acest curs spune că a fost bine venit.

Natalia, REFUGIATĂ:  „Acest curs într-adevăr este unic, este unic prin faptul că este pentru femei, deși reprezintă o muncă pentru bărbați. Noi suntem puse în așa situație când trebuie să ne descurcăm fără bărbați atât acasă cât și în altă parte.”

Datorită eforutiloo acestor opt femei, sala de clasă a liceului s-a transformat dintr-un spațiu gri și uzat într-un loc cald și luminos. Mobilierul a fost schimbat, pereții au fost vopsiți în culori vii, iar tavanul a fost reparat.

„Mie foarte mult îmi place noua clasă, deoarece, când eu locuiam în Ucraina acolo era decorat, pe pereți erau diferite tablouri, dar eu când am venit aici erau doar pereții galbeni și această tablă.”

„Noi am reușit să facem aici diferite sarcini și multe alte activități.”

Ziua inaugurării a fost una plină de emoție. Copiii, profesorii și părinții s-au adunat să admire noua sală de clasă, dar surpriza zilei a fost un masterclass de ciocolată oferit de un cofetar.

„Ciocolata trebuie să o fierbi aproximativ 25 de minute sau chiar mai mult în dependență din ce este făcută. Din ce boabe, din ce copac.”

„A fost foarte ușor, avem aici copii care se implică în activitățile casnice și a fost de o plăcere să-i monitorizez.”
 
Renovara sălii de clasă a avut loc în cadrul unui proiect dezvoltat de o asociatie care ajuta refugiatii din Ucraina cu suportul UN Women și cu sprijinul financiar al Fondului Femeilor pentru Pace și Asistență Umanitară.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.