Tot mai multe orașe se îmbracă în straie de sărbătoare. Aseară în București s-au deschis porțile la târgurile de Crăciun, iar la Brașov peste un milion de luminițe au fost aprinse în prezența unui număr mare de vizitatori. Și orășelul german Nurnberg își primește primii oaspeți din acest sezon. Acolo s-a deschis una dintre cele mai vechi și renumite piețe de Crăciun.

Publicat:30.11.2024, 20:18

Ploaia nu i-a descurajat pe cei care au venit să se bucure de aprinderea luminițelor de Crăciun. De sub umbrele, oamenii au admirat spectacolul de lumini.

„Atmosfera a fost extraordinară. Se vede foarte frumos de sus.”

Întins pe 20.000 de metri pătrați, târgul din Piața Constituției găzduiește 135 de căsuțe. Bradul de 30 de metri, roata mare și Casa lui Moș Crăciun sunt principalele puncte de interes.

Atmosfera de sărbătoare a cuprins și Brașovul. Aseară, în Piața Sfatului, sute de oameni au așteptat cu sufletul la gură aprinderea luminițelor festive.

„Foarte frumos a fost, spectaculos! Eu nu sunt de aici, deci a fost superb!”

Bradul, înalt de 29 de metri, a fost și el îmbrăcat în haine de sărbătoare. Din decorul de sărbătoare fac parte și cele aproape 50 de căsuțe, care par a fi din „turtă dulce".  

„Pe toți ne bucură, mai ales în perioada asta.”  

Orașul Nurnberg, din Germania, la fel, a intrat în atmosfera magică a sărbătorilor. Unul dintre cele mai vechi și vestite târguri de Crăciun și-a deschis porțile pentru toți vizitatorii.

Peste 170 de standuri oferă turtă dulce, cârnați de Nürnberg, de asemenea vizitatorii pot trece și pe la tarabele cu decorațiuni. Târgul va fi deschis până pe 24 decembrie.  

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.