Partidul „Șansa”, afiliat fugarului Ilan Șor, ar putea să nu participe la alegerile prezidențiale din toamnă. Astăzi judecătoria Bălți a admis parțial solcitarea Ministerului Justiției și a limitat activitatea formațiunii pe o perioadă de trei luni. Liderul Șansa, aflat azi la Moscova la un congres organizat de Șor, a declarat pentru presa aflată acolo că, decizia instanței este o încălcare gravă a legislației electorale și că o va contesta la Curtea de Apel.
Conform legii cu privire la partidele politice, pe perioada limitării activităţii partidului politic, acestuia îi este interzisă fondarea mijloacelor de informare în masă, organizarea întrunirilor, mitingurilor, demonstraţiilor şi altor acţiuni publice. Solicitat de Pro TV,
vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, Pavel Postică, a declarat că partidul nu va putea participa la alegerile prezidențiale din această toamnă, doar dacă va fi emisă o hotărâre definitivă și irevocabilă până pe 20 septembrie.
Pavel POSTICĂ, VICEPREȘEDINTELE CEC: ”Noi suntem în proces de examinare a acestei hotărâri. Limitarea activității partidului politic nu este permisă în timpul campaniei electorale la care participă. Campania electorală începe pe 20 septembrie, respectiv, dacă o soluție definitivă vom avea până la această dată, vom putea examina și acest subiect.”
L-am sunat pe liderul partidului Șansă, Alexei Lungu, pentru a afla dacă formațiunea pe care o conduce va contesta decizia la Curtea de Apel, însă acesta avea telefonul deconectat.
Pe 15 mai, Ministerul Justiției a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Partidului „Șansă”, cerând instanței limitarea activității acestuia pentru șase luni. Cererea vine după ce Comisia Electorală Centrală nu a putut verifica situația financiară a formațiunii care nu ar fi prezentat toate actele necesare. Partidul „Șansă” a fost exclus din cursa electorală pentru alegerile locale din noiembrie anul trecut, deoarece ar fi primit bani ilegali pentru finanțarea campaniei și ar fi mituit alegătorii și primarii candidați.

