În Republica Moldova sunt peste 17 mii de persoane care trăiesc cu HIV. Dintre acestea, doar aproape 9 mii sunt la tratament, adică iau preparatele care suprimă virusul imunodeficienței la om. Pentru a informa populația despre importanța detectării la timp a infecției și pentru a extinde accesul de testare la HIV, a fost lansată campania națională “Just Test”, la care s-au alăturat mai multe organizații din țară.
Andrian trăiește cu HIV din anul 2018. A aflat despre virus în perioada când își ispășea pedeapsa în închisoare. Se pregătea pentru o intervenție chirurgicală când medicii i-au spus că trebuie să mai zăbovească pentru că a fost testat pozitiv.
Andrian, PERSOANĂ CARE TRĂIEȘTE CU HIV: “În cazul meu era deja SIDA, pentru că imunitatea mea era deja la limită. Dacă eu atunci nu aș fi aflat despre statutul HIV, dacă nu aș fi început terapia antiretrovială, atunci eu avea să mai trăiesc vreo doi ani.”
Inițial a venit negarea, povestește Andrian.
Andrian, PERSOANĂ CARE TRĂIEȘTE CU HIV: “Panică, negare, am început să învinuiesc medicii. Vreți să mă ucideți, ați inventat viruși. Timp de două săptămâni eu am negat infecția.”
La scurt timp, bărbatul a decis că vrea să trăiască așa că a acceptat tratamentul, iar asta i-a și salvat viața. Andrian mai era dependent de droguri, așa că, în cadrul penitenciarului, a decis să beneficieze de programul de reabilitare al organizației Inițiativa Pozitivă. După ce și-a ispășit pedeapsa, și-a spus că vrea și el să fie de folos.
Andrian, PERSOANĂ CARE TRĂIEȘTE CU HIV: “Deja patru ani de când lucrez aici. Lucrez cu oamenii care trăiesc cu HIV, experiența mea o transmit altora și cei care au depistat la etapa incipientă, ca ei să însușească ce să bea, cum și ce este asta în general. De asemenea lucrez cu oamenii care consumă substanțe psihotrope.”
Iar în 2022 s-a căsătorit. Soția lui Andrian este perfect sănătoasă și nu poate fi infectată, atâta timp cât bărbatul ia zilnic tratamentul antiretrovieral. Cuplul își dorește acum copii.
Ruslan POVERGA, DIRECTORUL ASOCIAȚIEI OBȘTEȘTI “ INIȚIATIVA POZITIVĂ”: “El începe să le administreze, se termină scăderea imunității, virusul este suprimat până la nivelul zero, trăiește o viață fericită, nu este periculos pentru partenerul său, pot avea copii sănătoși.”
Virusul imunodeficienței umane HIV nu se transmite prin atingeri, salivă sau pe cale respiratorie, ci doar prin contact sexual neptrotejat, prin sânge sau de la mamă la făt, dacă aceasta nu beneficiază de tratament.
Agenția Națională pentru Sănătate Publică anunță că acum în Moldova trăiesc peste 17 mii de persoane cu HIV, dintre care doar 11 mii își cunosc statutul. Totodată, peste 5 mii nu sunt luate la evidență și nu beneficiază de tratamentul antiretroviral disponibil, fiind o sursă de infecție, scrie ANSP.
Pentru a informa populația despre importanța tratamentului, care asigură o viață normală atât persoanei infectate, cât și a celor din jur, dar și pentru a arăta importanța testării, la începutul lunii a fost lansată campania națională „Just Test”. S-au alăturat acesteia zeci de organizații.
Ruslan POVERGA, DIRECTORUL ASOCIAȚIEI OBȘTEȘTI “ INIȚIATIVA POZITIVĂ”: „Timp de o lună, pe teritoriul Moldovei, în diferite localități, vor fi sesiuni de informare, evenimente online/offline, dar cel mai important, facem teste mai accesibile.”
În țara noastră, testarea și tratamentul HIV sunt gratuite pentru toate persoanele infectate. Acum, deocamdată, nu există un preparat care să trateze infecția. Sunt însă pastile, care, dacă se beau permanent, înăbușă boala și asigură pacientului o viață sigură și lungă.