Doi barbati au fost plasati in arest, iar unul este cercetat in libertate dupa ce au fpst prinsi ca perfectaza acte false pentru persoane social vulnerabile si le promiteau locuri de munca peste hotare. Politistii din Criuleni sub conducerea procuraturii raionului si cu sprijinul mascatilor de la BPDS „Fulger” au efectuat perchezitii la domiciile suspectilor. 

Publicat:12.02.2024, 13:55

Potrivit politiei, faptasii cu varste cuprinse intre 24 si 43 de ani, actionau din 2020. Acestia identificau persoane din familii social-vulnerabile si le spuneau ca ii vor perfecta acte romanesti ca sa poate munci in tarile europene.

Pentru obtinerea acestor acte false, suspectii luau sume de la 250 de euro si mai mult.

Totodata, barbatii ofereau si oportunitati de angajare in strainatate, in special in sectorul constructiilor. Persoanele care nu aveau actele necesare le puteau obtine cu conditia sa achite intre 200 si 500 de euro.

Persoanele care acceptau aceste conditii erau obligate sa arate fotografii si date personale in format electronic pentru confectionarea actelor de identitate false. Ulterior, actele erau prezentate de intermediari la locul de munca, dupa ce persoanele respective ajungeau deja in strainatate. 

Pe baza acestor documente se incheiau contracte de munca si se deschideau conturi bancare. Firmele la care erau angajate persoanele erau inregistrate in Lituania sau Serbia, cu prestarea serviciilor in domeniul constructiilor in Germania.

In urma masurilor intreprinse, unul dintre suspecti care avea rolul de conducere a gruparii a primit arest pentru 30 de zile, cel de-al doilea pentru 72 de ore, iar al treilea este cercetat in stare de libertate si coopereaza cu ancheta.

Pe acest caz a fost deschis un dosar penal. Daca vor fi gasiti vinovati, acestia risca o amenda de pana la 32 de mii de lei, munca neremunerata in folosul comunitatii de la 150 la 200 de ore sau inchisoare de pana la 2 ani.