Doi angajați ai Întreprinderii pentru Silvicultură din Orhei au fost reținuți, fiind bănuiți că au vândut lemne ilegal. Potrivit Ofițerilor CNA aceștia introduceau date greșite referitor la volumul și categoria lemnului extras din fondul forestier și obțineau venituri ilicite în proporții deosebit de mari. În dosar mai sunt vizați doi angajați, iar CNA a efectuat percheziții în acest caz.
Ofițerii CNA, în comun cu procurorii PCCOCS au descins cu percheziții la patru angajați ai Întreprinderii de Stat pentru Silvicultură Orhei. Oamenii legii au stabilit că bănuiții, activând în funcții de conducere în cadrul întreprinderii, printre care și un fost director al acesteia, ar fi implementat o schemă infracțională, prin car obțineau venituri ilicite în proporții deosebit de mari. Totodată, s-a stabilit ca funcționarii ar fi vândut mai ieftin lemnul unor persoane apropiate angajaților Întreprinderii pentru Silvicultură Orhei, care la rândul lor îl vindeau mai scump cetățenilor. CNA a publicat și înregistrări audio cu discuții dintre aceștia.
În urma descinderilor au fost ridicate purtătoare de informații și documente relevante cauzei. Două persoane au fost reținute pentru 72 de ore. Reponsabilii de la Moldsilva nu ne-au răspuns la telefon pentru o reacție.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.