87 de întreprinderi mari din Republica Moldova achiziționează gaze naturale exclusiv de pe piața liberă, la prețuri negociate. Anunță responsabilii de la ministerul Energiei. Este o creștere semnificativă față de anul 2023, când doar 27 de întreprinderi se aflau pe piața liberă. În doar un an, 60 de întreprinderi au luat decizia de a trece pe piața liberă a gazelor, consolidând astfel dezvoltarea pieței de gaze naturale din țară.
Potrivit reprezentanților de la Ministerul Energiei, începând cu 1 ianuarie 2025, întreprinderile mari pot încheia noi contracte pe piața liberă, prin negociere directă cu furnizorii de gaze naturale sau prin intermediul platformelor de tranzacționare.
„Este necesar să menționăm că practic tot anul 2023 țara noastră a consumat gazele naturale achiziționate pe piețele europene, astfel economisind cca 60 de milioane de dolari, decât în cazul achiziționării gazelor naturale de la SAP „Gazprom”, conform contractului existent ”, menționează instituția.
În cazul întreprinderilor mijlocii până la finele anului 2026, acestea au dreptul să solicite semnarea contractelor de furnizare a gazelor naturale, în condiții reglementate, cu furnizorii care asigură livrarea gazelor naturale unor anumite categorii de consumatori finali în contextul obligației de serviciu public.
Aceste schimbări fac parte dintr-un proces amplu de liberalizare a pieței gazelor naturale, care are ca scop alinierea legislației energetice a Republicii Moldova la standardele Uniunii Europene.
Întreprinderea SA „Moldovagaz”, responsabilă pentru furnizarea gazelor naturale către consumatorii casnici, a început achiziționarea gazelor naturale de pe piața bursieră în luna mai 2024. Cota livrărilor de gaze naturale a „Moldovagaz” a scăzut sub 90%, iar acest proces continuă să contribuie la diversificarea surselor de aprovizionare și la creșterea eficienței pieței gazelor naturale din Republica Moldova.
„Important este și faptul că consumatorii casnici și instituțiile publice au dreptul discreţionar de a alege între piața liberă și piața reglementată, statul asigurând existența furnizorilor serviciului universal și de ultimă opțiune, pentru securizarea livrărilor de gaze consumatorilor casnici și întreprinderilor mici”, se mai arată în comunicat.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.