După un an de negocieri și divergențe, circulația pe centura municipiului Bălți, pe sectorul R6 la km 132, a fost întreruptă pentru demararea lucrărilor de reparație a podului peste calea ferată, scrie nordnews.md.

Publicat:06.12.2024, 10:49

Potrivit Administrației de Stat a Drumurilor, lucrările sunt esențiale pentru siguranța participanților la trafic.

,,Noi suntem conștienți despre incomoditatea care se creează privind circulația rutieră respetiv mizăm pe buna înțelegere a participanților la trafic”, a spus Andrei Ermurachi, șef al Direcției de Implementare a proiectelor ASD.

Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, a criticat decizia, afirmând că aceasta a fost adoptată fără consultarea administrației locale.

,,Toată povara care va fi ca urmare a unei astfel de decizii, va cădea pe umerii orașului, ca o sarcină în legătură cu transportul de tranzit, cu furnizarea de circulație și povara asupra bugetului orașului, deoarece structurile guvernamentale au refuzat complet în orice mod să ajute orașul în reabilitarea drumurilor care vor suferi într-o ordine fără echivoc. Eu vreau din start să spun, nu este niciun conflict cu Guvernul, eu nu insist pe conflict”, a declarat Alexandr Petkov, primar de Bălți.

Unii bălțeni consideră că reabilitarea podului era o necesitate stringentă, fiind dispuși să suporte niște incomodități temporare. Alții consideră că blocarea șoselei de centură va provoca ambuteiaje și mai mari în oraș.

,,Circul, practic, doar pe aici, dar, în cazul dat, trebuie să caut alt drum, ideal ar fi să pună un indicator mai departe. Să informeze lumea, că toată lumea se întoarce, că e aiurea”

,,Atâtea mașini, mai multe pe centura de ocolire, decât prin Centru. Acum, dacă se duc toți prin Centru, e clar că de 2-3 ori mai mult”

,,Da ce să îngreuneze? Dacă trebuie reparate, de ce să nu le repare? Pe noi ne-au anunțat din timp, că va fi posibilă ocolirea pentru transport, o să ieșim mai degrabă cu 5-10 minute”

,,E aglomerație în oraș, extraordinar de mare și orașul nu va face față unui asemenea flux de transport”, au explicat bălțenii.

Potrivit expertizelor tehnice realizate în anul 2023, podul de la km 132, construit în anii ’70, este într-o stare critică, Ulterior, un alt pod de pe aceeași centură, la km 136, aflat și el în stare avansată de degradare, urmează să intre în reparații. Administrația de Stat a Drumurilor a alocat un buget de 65 de milioane de lei pentru aceste lucrări, considerându-le vitale pentru siguranța rutieră.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 07940050.