Guvernul va ajuta tintit fermierii care sunt in prag de faliment, dar nu va plati pentru cei care au luat decizii financiare gresite, sustine Dorin Recean. Invitat la In Profunzime, premierul a vorbit despre sumele alocate anul trecut pentru compensatii oferite fermierilor, dar nu a pomenit nimic despre impozitele care vin la buget din acest sector. Recean a declarat ca regulile de subventionare a sectorului agricol vor fi schimbate, precizand ca pana acum acesti bani nu ar fi fost oferiti corect, iar de acum incolo se va investi in industrializarea agriculturii.

Publicat:19.02.2024, 21:03

Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: „Ce revendicari au fermierii la intalnirile cu dumneavoastra si cat de justificate sunt aceste solicitari?”

Dorin RECEAN, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA:  „Au nevoie de sprijin, in mod special, producatorii de cereale. Mai bine zis, o parte din acesti producatori de cereale care au fot foarte mult afectati in perioada 2022/2023, atunci cand din toamna lui 2022 se intampla pe de o parte criza energetica, iar pe de alta parte razboiul Rusiei in Ucraina, preturile la motorina, la fertilizanti, la alte materii prime erau foarte inalte. Dupa care, tot din cauza razboiului Rusiei in Ucraina, in sezonul 2023 preturile la produsele cereale, in mod special la grau, erau mici si iata de aici a aparut aceasta pierdere.”

Premierul a mentionat despre compensarea partiala a pierderilor producatorilor agricoli anul trecut, atunci cand acesti bani au fost oferiti sub presiunea protestelor cu tehnica agricola din fata Guvernului.

Dorin RECEAN, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA:  „Guvernul intelege necesitatea de a ajuta tintit pe cei care chiar au nevoie sa fie ajutati si noi pe asta vom insista.”

In acest context, premierul a vorbit despre cei 50 de milioane de lei care au fost alocati pentru compensarea pierderilor agricultorilor din sudul tarii, dupa ce unii dintre ei au  inceput sa fie executati de creditori, in  conditiile in care Guvernul a refuzat sa introduca un moratoriu in acest sens.

Dorin RECEAN, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA:  „Producatorii de cereale care au datorii restante la creditori, fie ca este vorba despre banci, fie ca este organizatie non-bancare, fie ca este vorba de furnizorii de combustibili, fertilizanti si asa mai departe, pentru ei s-a gandit un mecanism prin care ministrul Agriculturii cu o comisie speciala ajuta acesti producatori agricoli sa-si restructureze datoriile.”

Anterior fermierii s-au plans ca aceasta comisie nu a functionat. Premierul a spus, printre altele, ca ar fi si agricultori care au ajuns intr-o situatie dificila pentru ca au luat decizii financiare gresite.

Dorin RECEAN, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA:  Or, pentru aceste decizii financiare gresite nu trebuie sa platiti dumneavostra ca si platitor de impozite si alti cetateni din alte industrii.”

Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV:  „Cine verifica aceste lucruri despre care vorbiti, care este autoritatea care stabileste ca un fermier, un om de afaceri, a luat decizii gresite?”

Dorin RECEAN, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA:  „De asta si a fost creata aceasta comisie de pe langa ministrul agriculturii impreuna cu Camera de Comert si Industrie care face evaluarea daca este sau nu este justificat ajutorul in ceea ce priveste restructurarea datoriilor.

 - Si fiecare solicitant este verificat din punctul asta de vedere? 

- Exact!”

Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: „Cat la suta din totalul subventiilor, inseamna subventiile pentru agricultura din anul trecut?”

Dorin RECEAN, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA:  „Nu exista un alt sector din economia Republicii Moldova care sa beneficieze de o astfel de suma de subventii. Pentru comparatie, fondul rutier, tot fondul rutier este de aproximativ 1,6 miliarde de lei. Acum, subventiile in agricultura, la fel sunt 1,6 miliarde de lei.  ”

Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV:  „De ce o suma atat de mare merge pentru subventii in agricultura, este agricultura stabilita ca o prioritate?”

Dorin RECEAN, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA:  „Agricultura are potentialul, fiind industrializata, sa devina un motor, o componenta importanta a economiei nationale pentru ca avem sol fertil, avem traditii, avem tehnologii de prelucrara a solului.”

Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV:  „Cum se explica acest lucru, daca asta este o prioritate, de ce nu facem din ea o prioritate?”

 Dorin RECEAN, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: „Iata acum noi am schimbat criteriile de subventionare.”

Premierul afirma ca de acum incolo subventiile vor fi conditionate de investitii in procesare agricola.

Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV:  „Motorina din Romania pe care oamenii acestia o asteapta de un an. Deci, un an de zile autoritatile nu au fost in stare ca sa gaseasca o solutie pentru a depozita motorina promisa de Romania. Cand va ajunge motorina si cand va ajunge la acesti oameni?”

Dorin RECEAN, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA:  „Ideea este ca avem 4000 de tone, asta este foarte mult. - Au fost si 6000 anterior. -  Pentru ca este un anumit tip de motorina si dupa ce aceasta capacitate de pastrare se utilizeaza, ea trebuie sa treaca printr-un proces tehnologic costisitor, corespunzator, oamenii pur si simplu nu voiau sa ofere aceasta capacitate.”

Dorin Recean da asigurari ca in curand motorina va ajunge.

Dorin RECEAN, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: „Acum cateva zile am discutat cu premierul Ciolacu. In aceasta saptamana urmeaza sa fie ajustata ordonanta de urgenta a Guvernului Romaniei si asta va declansa in cateva saptamani procesul de aducere a motorinei si a distributiei ei.”

Fermierii asteapta combustibilul deja de aproape un an, timp in care autoritatile au venit cu promisiuni si de fiecare data cu un termen nou privind receptionarea acestuia.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.