Primele cazuri de rujeola din acest an au fost depistate la doi copii din Falesti si din raionul Orhei. Unul dintre ei este internat la spitalul clinic din Balti, fiind in stare stabila. Celalalt copil, in varsta de 8 ani, a fost externat si urmeaza tratamentul la domiciliu. Medicii indeamna parintii sa isi vaccineze copiii, intrucat imunizarea este unica metoda de prevenire a maladiei contagioase.

Publicat:23.01.2024, 17:13

Pe 9 ianuarie, copilul in varsta de 3 ani a prezentat primele simptome. Pentru jurnalistii de la Tv Nord, specialistii din cadrul Centrului de Sanatate Publica Falesti au declarat ca micutul ar fi fost vaccinat in Germania, de unde a revenit acum un an.

Mihail DVORNIC, MEDIC EPIDEMIOLOG, FALESTI:  „La prima examinare avea niste eruptii pe corp, temperatura si tuse. A fost indicat tratamentul, dar fara efect. Copilul este vaccinat cu o doza de vaccinul ROR in luna mai anul trecut. Este doza de pana la 12 luni, urmatoarea este la 6-7 ani, si a treia doza, schema deplina, la 15-16 ani.”

Dupa ce cazul de rujeola a fost confirmat, copilul a fost internat la Spitalul Clinic Balti.

Andreea GALICI, PURTATOR DE CUVANT, SPITALUL CLINIC BALTI:  „Pacientul a fost internat si urmeaza tratament. Mentionam ca starea copilului este stabila.”

Acum, medicii epidemiologi din Falesti supravegheaza starea de sanatate a copiilor si a cadrelor didactice din gradinita frecventata de micut, pentru a evita izbucnirea unui focar de rujeola.

Mihail DVORNIC, MEDIC EPIDEMIOLOG, FALESTI:  „Rujeola este o boala extrem de contagioasa. Riscul este foarte mare, in special in randul copiilor nevaccinati, cei de varsta frageda, tineri. Vom supraveghea copiii pe parcursul perioadei de incubatie, care este de pana la 21 de zile.”

Rujeola poate fi prevenita doar prin vaccin, care se administreaza gratuit la policlinicile de stat. Maladia contagioasa afecteaza in mod special copiii de pana la 6 ani, care nu sunt vaccinati, au boli cronice sau un sistem imun slab. Rujeola se transmite pe cale aeriana de la persoana bolnava si se manifesta prin febra inalta, ochi inflamati, l緜rimare, tuse uscata, iar in cateva zile, tot corpul se acopera cu pete rosii. 

Copiii nevaccinati risca sa dezvolte complicatii precum laringita, pneumonia si meningita. Ultimul caz de rujeola in tara noastra s-a confirmat in luna decembrie, la Soroca. Anul trecut, Romania se afla in epidemie nationala de rujeola, cu peste 2000 de cazuri, iar un copil de 7 luni a murit. Tara noastra s-a confruntat cu o epidemie nationala de rujeola in 2018, atunci au fost inregistrate aproape 350 de cazuri.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.