Principalul suspect în cazul omorului tinerei din Orhei, Gheorghe Cotorobai, a compărut din nou în fața magistraților. Acesta a făcut astăzi primele declarații de când a fost reținut. Cotorobai a spus pentru jurnaliști că este nevinovat. 

Ultimul update: 06.09.2024, 15:04 Publicat:06.09.2024, 14:47

Astăzi a fost ședința de judecată în cazul omorului Anei-Maria. Principalul suspect Gheorghe Cotorobai a fost escortat în fața judecătorilor. La ședință este prezentă și mama tinerei de 19 ani, dar și avocații acesteia.

În cadrul ședinței de astăzi a început examinarea în fond a dosarului, după ce mai bine de patru ședințe au fost amânate din diverse motive. Judecătorul a decis că ședințele vor fi închise la solicitarea procurorului, astfel, jurnaliștii nu au acces în interior. În același timp, în cadrul ședinței au fost audiați patru martori, în total până acum au fost audiați nouă martori. 

Potrivit procurorilor, în luna aprilie, Gheorghe Cotorobai a rapit-o prin înșelăciune pe tânăra de 19 ani, care aștepta transportul într-o stație din Orhei. A plasat-o în portbagajul mașinii, apoi a dus-o la el acasă, la Telenești, unde a violat-o. A doua zi, învinuitul a dus-o pe tânără într-o pădure, unde a ucis-o în bătaie. Ana-Maria a fost găsită după o săptămână de căutări. Expertiza judiciară a arătat că suspectul nu avea probleme psihice. 

Procurorii au cerut 20 de ani de închisoare sau detenție pe viață pentru Gheorghe Cotorobai.Dosarul a fost trimis în judecată la începutul lunii august.

Citeste si : Angajat al ANP cu afacere în agricultură. Cine este Gheorghe Cotorobai, principalul suspect în cazul omorului tinerei din Orhei

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.