Problema salarizarii asistentilor personali din capitala se agraveaza. Mamele care ingrijesc de copiii lor cu dizabilitati au mers astazi la directia generala pentru protectia drepturilor copilului pentru a solicita explicatii cu privire la reducerea orelor de munca si, in consecinta, a salariului. Responsabilii de acolo spun ca aceasta hotarare a fost luata dupa o evaluare a situatiei copiilor de catre o comisie. De cealalta parte, asistentii personali spun ca autoritatile au decis sa economiseasca pe seama copiilor cu grad de invaliditate.
"Suntem injositi si nicio sansa nu avem."
"Ati decis sa economisiti pe copii si persoane cu dizabilitati."
"Nicio persoana din afara nu va sta cu el(n.red un copil cu dizabilitati) pentru 5 mii de lei. Nimeni nu are nevoie de copiii nostri. Si nu exista nicio integrare."
Disperati si ingrijorati pentru soarta copiilor lor cu dizabilitati, zeci de mame, tati si bunici, angajati in calitate de asistenti personali, au mers astazi la directia generala pentru protectia drepturilor copilului, care a emis decizia de a reduce numarul de ore de munca. Cei prezenti au cerut explicatii de la responsabili.
Anna BEZOBRAZOVA, SEF ADJUNCT-INTERIMAR DGPDC: "A fost realizata o evaluare in baza careia s-a examinat si dosarul, si starea de sanatate a copilului. Angajarea, eliberarea, micsorarea sau majorarea cuantumului salarial este o procedura tehnica, care trece prin echipa disciplinara."
Adica, potrivit reprezentantei directiei, decizia de a micsora numarul de ore de munca a asistentilor personali, iar odata cu asta si salariul acestora, pana la circa 2500 de lei, vine dupa ce o echipa de examinatori a analizat dosarul fiecarui copil.
„Intr-un an nu s-a schimbat nimic la starea copilului meu.”
„ Unde mama dracului intelegatori cu 2500 de lei sa rezisti cu asa un copil? Aici toti sunt severi. Si nu stiu cum s-a facut selectia aceasta. Dumneavoastra o numiti evaluare, eu o numesc selectie.”
Mamele spun ca nu putea fi efectuata o evaluare a starii fiecarui copil fara ca expertii macar sa-i vada. Acestea au cerut explicatii si de ce sunt amenintate ca vor fi concediate daca nu vor semna decizia.
"Mie mi-au spus ca daca voi scrie ca nu sunt de acord, pe mine ma vor concedia. Si asa li s-a spus tuturor."
Seful adjunct-interimar al directiei insa neaga orice informatie de acest gen.
Anna BEZOBRAZOVA, SEF ADJUNCT-INTERIMAR DGPDC: "Niciun asistent personal nu va fi concediat. Eu presupun ca sunt niste discutii intre diferite persoane si ei percep diferit. Ii inteleg, sunt intr-o stare stresanta. Nu stiu de ce se vehiculeaza asa."
Iar la un moment dat s-a incurcat in declaratii. Initial Anna Bezobrazova a spus ca decizia a fost emisa dupa evaluarea copiilor de catre un grup de examinatori, dar ulterior a pomenit despre lipsa banilor in buget.
-Primaria anunta ca aceste salarii sunt reduse din motiv ca nu sunt bani in buget. Dumneavoastra spuneti ca este alt motiv. Cine atunci minte?
Anna BEZOBRAZOVA, SEF ADJUNCT-INTERIMAR DGPDC: „Nimeni nu minte. S-a examinat situatia in complex."
Discutiile aprinse au durat mai bine de o ora.
In cele din urma, seful directiei a dat din umeri si a spus ca deocamdata decizia ramane neschimbata.
Anna BEZOBRAZOVA, SEF ADJUNCT-INTERIMAR DGPDC: „Actualmente, ramane ultima decizie care a fost luata.”
Asistentii personali au mers la biroul avocatului poporului pentru a cere sa li se faca dreptate, mentionand ca se incalca drepturile copiiilor, care au nevoie de medicamente, reabilitari, tratamente - toate extrem de costisitoare. Iar reducerea acestui salariu si asa mic ii fac neputiinciosi in fata diagnosticului pe care il au.
Epopeea salariilor asistentilor personali a inceput atunci cand ministerul Muncii a anuntat ca de la 1 ianuarie, finantarea serviciului social "asistenta personala" se va efectua din bugetul de stat. Exceptie fac municipiul Chisinau si Autonomia Gagauza, pentru ca, spun autoritatile centrale, aceste doua regiuni au suficienti bani pentru a achita in continuare salariile angajatilor din asistenta sociala. De partea cealalta, primaria se plange ca nu are bani in buget si solicita ca si capitala sa fie inclusa in reforma sistemului de asistenta sociala „Restart", care prevede ca serviciul social asistenta personala va fi finantat din bugetul de stat.

