Persoanele care dețin permis de conducere de categoria B pentru vehicule cu transmisie manuală, la susținerea examenului la o altă categorie, pentru vehicule cu transmisie automată, vor putea conduce și vehicule cu transmisie manuală de categoria respectivă. O hotărâre, în acest sens, a fost aprobată astăzi, de Executiv. 

Publicat:16.10.2024, 11:54

Totodată, potrivit proiectului, admiterea la examen va fi posibilă prin utilizarea sistemului informațional automatizat „Registrul unităților de instruire a conducătorilor de vehicule și al formabililor”. De asemenea, va fi exclusă prezentarea actelor de studii pe suport de hârtie, ceea ce va contribui la digitalizarea întregului proces. 

„În acest fel, simplificăm procedurile, reducem corupția și creștem calitatea procedurii de obținere a permiselor de conducere”, a spus premierul Dorin Recean. 

De asemenea, persoanele care dețin permis de conducere de categoria B de cel puțin 24 de luni vor putea solicita dreptul de a conduce vehicule din subcategoria A1(motociclete), cu condiția absolvirii unui curs deplin de instruire practică, fără instruire teoretică și examinare.  

Proiectul va intra în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.