Acuzarea a solicitat 6 ani de închisoare pentru deputata Irina Lozovan în dosarul de corupție politică în care este bănuită că ar fi primit 30 de mii de dolari de la oligarhul fugar Ilan Șor pentru a-l mitui pe primarul orașului Ocnița, scrie Europa Liberă.

Publicat:10.03.2025, 21:18

Pe 7 martie la Judecătoria Buiucani au avut loc dezbaterile judiciare în procesul în care Lozovan este judecată împreună cu soțul ei, Pavel Gârleanu, consilierul raional din Ocnița.

În cadrul ședinței, procurorul Gheorghe Caragia a cerut pedeapsa de 6 ani pentru deputată și 5 pentru soțul său.

Procurorul a reamintit că, înainte de a părăsi PSRM, deputata Lozovan a călătorit în Israel, unde s-a întâlnit cu Șor și, posibil, a discutat cu el despre planurile de viitor. Au însoțit-o în această călătorie alți doi deputați ieșiți din PSRM, Alexandr Nesterovschi și Vasilii Bolea.

Procurorul consideră că „Renaștere” a fost „reanimat” în 2023, după câțiva ani de inactivitate, tocmai pentru a promova interesele lui Șor, iar faptul că partidul are conturile goale, dar cu toate acestea activează, ar arătă că primește bani ilegal din Rusia.