Din 1 aprilie 2025, producătorii moldoveni vor putea exporta fără taxe vamale în Elveția, Norvegia, Islanda și Liechtenstein. Despre aceasta a anunțat, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.

Publicat:28.02.2025, 13:28

Dumitru ALAIBA, MINISTRUL DEZVOLTĂRII ECONOMICE ȘI DIGITALIZĂRII: „Acordul EFTA va intra în vigoare din 1 aprilie. Acest lucru înseamnă mai multe exporturi spre aceste țări și mai multe investiții din statele EFTA. Deschidem noi piețe pentru produsele noastre și atragem investiții în economia noastră.”

Printre produsele din Moldova cu un mare potențial de export în țările EFTA se numără:

  • Vinul și băuturile spirtoase, un sector recunoscut deja pe piețele europene;
  • Strugurii și fructele proaspete – mere, prune, cireșe;
  • Mierea naturală, un produs cu o valoare adăugată înaltă;
  • Uleiul de floarea-soarelui și semințele oleaginoase, produse care au cunoscut o creștere a exporturilor către Elveția;
  • Ambalajele, un produs în care cererea este în continuă creștere;
  • Îmbrăcămintea și încălțămintea, mai ales produsele textile cu valoare adăugată​.

În ultimii ani, piețele din Elveția, Norvegia, Islanda și Liechtenstein au absorbit 31% din exporturile de piese pentru încălzitoare ale Moldovei și 30% din exporturile de panouri de comandă numerică.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.