Profesorii din Chișinău nu vor rămâne fără salarii. Cel puțin asta asigură responsabilii de la ministerul Educației, care susțin că împreună cu ministerul Finanțelor și primăria capitalei au identificat soluții pentru achitarea salariilor învățătorilor până la sfârșitul anului 2024 și că subiectul a fost discutat în cadrul a două runde de negocieri.
„În urma consultărilor, Ministerul Finanțelor a acceptat alocarea a 123 de milioane de lei din cele 209 de milioane solicitate de Primăria Chișinău. S-a decis alocarea adițională a 86 de milioane din bugetul de stat, suplimentar celor 37 de milioane de lei deja incluse în proiectul de rectificare bugetară”, se arată în comunicatul emis de ministerul Educației.
Totodată, cei de la minister menționează că și primăria a reușit să identifice 86 milioane de lei din economii la alte articole bugetare care pot fi realocate pentru plata salariilor.
„Aceste sume vor acoperi integral necesitățile salariale și primele cadrelor didactice până la finalul anului curent”, precizează sursa citată.
Acum o săptămână, Ion Ceban a acuzat Guvernul că vrea să lase profesorii din capitală fără salarii pentru luna următoare, menționând că din cele 200 de milioane de lei restante la bugetul educației, executivul a alocat doar 36 de milioane, ceea ce ar însemna că pedagogii din 167 de instituții Chișinău ar putea rămâne fără salarii pentru luna decembrie și fără primă. Dan Perciun a calificat declarațiile drept speculații.
Într-o postare amplă pe facebook, ministrul Educației Dan Perciun a venit să explice că primăria capitalei are suficienți bani pentru a achita salariile profesorilor și asta în condițiile în care din bugetul alocat în acest an pentru educație, până acum au fost cheltuiți doar 80 la sută din bani. Totodată, acesta a invitat responsabilii de la primărie la discuții atât la Ministerul Educației, cât și la cel al Finanțelor și l-a îndemnat pe Ion Ceban la cooperare și să renunțe la crearea unei criză artificiale.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.