În contextul în care tot mai multe țări decid să interzică rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani, Maia Sandu anunță o dezbatere publică despre siguranța copiilor în mediul digital. Într-un filmuleț postat azi pe facebook, cu ocazia Zilei Internaționale a Siguranței pe Internet, șefa statului spune că se va consulta cu părinți, profesori, medici, psihologi și reprezentanți ai tinerilor, pentru identificarea celor mai eficiente soluții de reducere a riscurilor din mediul digital.
Maia SANDU, PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Copii noștri cresc într-o lume foarte diferită de cea în care am crescut noi. Viața reală, socială cu prieteni, colegi, familie este treptat înlocuită de o viață în rețea, neautentică, fără prezență fizică, fără relații adevărate.”
Șefa statului a subliniat că internetul aduce oportunități, dar și riscuri tot mai mari, precizând că tot mai multe dovezi arată că situația este alarmantă.
Maia SANDU, PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Cu toții ne dorim copii sănătoși emoțional, psihic și social. De aceea, vom începe o dezbatere serioasă despre siguranța lor în mediul digital pentru a găsi, împreună cu părinți, profesori, medici, psihologi, reprezentanți ai tinerilor, cele mai bune soluții pentru a reduce riscurile.”
Anunțul Maiei Sandu vine în contextul în care tot mai multe țări europene plănuiesc limite de vârstă pentru rețelele sociale. Ultima care a anunțat analizează posibilitatea de a interzice accesul copiilor sub 15 ani la platforme precum TikTok, Instagram, Facebook, Snapchat și YouTube, este Bulgaria. Săptămâna trecută premierul spaniol Pedro Sánchez a anunțat că guvernul va introduce o interdicție privind utilizarea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani.
Guvernul francez dorește să interzică utilizarea rețelelor sociale copiilor sub 15 ani. Camera inferioară a aprobat deja proiectul de lege, iar acum acesta se află spre vot în Senat. În Danemarca, copiilor sub 15 ani ar urma să li se interzică accesul la anumite platforme de socializare. Totuși, o lege concretă nu a fost încă adoptată. Și în Italia se discută o lege privind limitarea utilizării rețelelor sociale, care i‑ar putea viza, printre alții, pe copiii sub 15 ani care activează ca influenceri. Guvernului, Grecia se pregătește de un pas similar. În Portugalia, guvernul a propus în această săptămână o lege care prevede obligativitatea acordului părinților pentru utilizatorii sub 16 ani. Subiectul este dezbătut și în Austria și în Regatul Unit.
În Australia, din decembrie 2025, utilizarea rețelelor sociale necesită dovada că utilizatorul are cel puțin 16 ani. Parlamentari europeni s‑au pronunțat în noiembrie pentru o interdicție totală a rețelelor sociale pentru copiii sub 13 ani, iar utilizatorii între 13 și 16 ani ar urma să aibă acces la astfel de platforme doar cu acordul părinților.
