Reluarea livrărilor de gaze în regiunea transnistreană rămâne în incertitudine. Presa rusă afiliată Kremlinului scrie, citând surse, că o companie din Cipru ar fi rezervat capacități de transport prin gazoductul TurkStream, iar furnizarea ar urma să fie reluată pe 1 februarie. De partea cealaltă, autoritățile de la Chișinău spun că această nouă soluție, despre care nu au fost informate, este de fapt una artificială, iar o soluționare reală a crizei încă nu a fost prezentată.
Într-un articol publicat azi de Kommersant, un ziar apropiat Kremlinului, este menționat că regiunea transnistreană ar urma să primească gaz rusesc de la întâi februarie. Acesta ar putea fi furnizat prin Turcia, în condițiile în care compania cipriotă Ozbor Enterprises, care ar avea legături cu Gazprom, ar fi rezervat capacități de transport pe gazoductul „TurkStream” în volum de 3,1 milioane de metri cubi pe zi.
Din Turcia, gazul ar urma să fie transportat prin gazoductul Transbalcanic.
Presa rusă scrie că se analizează ca livrările să fie efectuate p穗ă 絜 aprilie, iar Rusia, care a provocat criza energetică 絜 st穗ga Nistrului, ar putea aloca din buget 160 de milioane de dolari pentru livrări. Toate aceste informații se conțin 絜tr-un articol care citează anumite surse, ce nu pot fi verificate.
Responsabilii de la Guvern anunță că executivul nu a fost informat despre aceste noi soluții de aprovizionare cu gaz.
Daniel VODĂ, PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL GUVERNULUI: “Guvernul, prin intermediului ministerului de Externe, a solicitat oficial ambasadei Rusiei de la Chișinău să informeze care sunt companiile ce ar urma să participe la eventuale reluări de livrări de gaze naturale către regiunea transnistreană. Un răspuns nu a fost oferit până acum.”
Asta pentru că, inițial, Tiraspolul a venit cu o solicitare, în care se vorbește despre două companii, iar acum presa rusă scrie despre o a treia, despre care nu se cunoaște nimic. Reprezentantul Guvernului califică noile informații drept “speculative”.
Daniel VODĂ, PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL GUVERNULUI: “În fiecare zi, Federația Rusă, regimul ei de la Tiraspol, inundă spațiul informațional despre tot felul de scenarii și intermediari, fără a livra gaze sau a face rezervări pentru conductele existente.
01.16- Rusia, prin Gazprom, crează soluții artificiale și investează probleme care nu există.”
În aceste condiții, autoritățile de la Chișinău vin cu propriile soluții că Gazprom să reia livrările, îndeplinindu-și obligațiunile contractuale, sau Moldovagaz cumpără gaze de pe bursă și 精 livrează regiunii transnistrene, pentru care Tiraspolul trebuie să plătească.
Maia SANDU, PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: “Noi am declarat că permitem ca gazele să tranziteze, problema este că aceste gaze nu vin de nicăieri, chiar dacă Rusia spune că vrea să continue să le ofere. Noi am oferit ajutor inclusiv sub formă de generatoare, sub formă de medicamente, lemne pentru anumite localități sau oameni care sunt mai vulnerabili. Dar deocamdată ni s-a spus nu. Aceată decizie este mai degrabă a Moscovei decât a Tiraspolului și se dorește ca autoritățile de la Chișinău să nu fie văzute cu ochi buni.”
Rusia a lăsat locuitorii din regiunea transnistreană fără gaz pe data de 1 ianuarie. Liderul separatist a dat vina pentru situația creată pe autoritățile de la Chișinău, fără a spune că decizia de a stopa livrările aparține doar Moscovei. Luni, așa-numitele autorități de la Tiraspol anunțau că rezervele de gaz ale regiunii transnistrene sunt suficiente pentru încă 11 zile.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

