Societatea civila din Romania se arata nemultumita de faptul ca Senatul a numit-o pe Monica Babuc, fost deputat democrat din Moldova, sefa la Institutul Cultural Roman din Chisinau. Asta se arata intr-o scrisoare deschisa adresata Maiei Sandu si semnata de importanti oameni de cultura de peste Prut, printre care scriitori, istorici, critici literari si regizori. Aceasta numire ar vorbi despre influenta pe care Vlad Plahotniuc o are in Romania, spun expertii romani.
Radu VANCU, POET:„In Republica Moldova ni s-a parut ca incep sa se faca sistematic gesturi pro-ruse care pot alimenta un sentiment anti-european sau anti-romanesc si cele mai recente ar fi legate de numirea la ICR a doamnei Monica Babuc, apropiata a lui Vladimir Plahotniuc.”
Decizia luata in Senatul Romaniei este de neinteles in contextul in care pe numele lui Vlad Plahotniuc au fost impuse sanctiuni de catre SUA, sustine unul dintre semnatarii scrisorii.
Radu VANCU, POET:„Cum e posibil ca pe de o parte, statul roman sa aiba un parteneriat strategic cu SUA, iar tu, adica statul roman, sa numesti la conducerea unei institutii de diplomatie culturala o apropiata, sefa de cabinet nu, intr-o vreme, a unui astfel de urmarit international.”
Semnatarii, printre care si regizorul roman Radu Afrim, mentioneaza ca numirile de la Institutul Cultural Roman sunt de multe ori dubioase.
Radu AFRIM, REGIZOR:„In general, numirile la ICR sunt cu doua taisuri, pentru ca stiu persoane competente si sunt oameni care efectiv nu prea au ce sa caute pe acolo, pentru ca nu sunt nici in domeniul cultural si chiar daca au fost in acest domeniu, nu au prea multe merite in acest sens. Numirile in ICR trebuie mai bine controlate de lumea artistica care este reprezentata de aceste institutii in lume.”
Expertii din Romania califica numirea Monicai Babuc ca fiind una politica.
Sorin IONITA, EXPERT POLITIC:„Ei incepuse sa o cultive pe Monica Babuc de vreo sase luni, ma refer la PSD, s-au dus si la congres, a venit si Ciolacu acolo, s-a pozat cu doamna Babuc. Deci, miscarea se intrevedea si se stia ca doamna Babuc lobeaza foarte greu ca sa obtina aceasta pozitie. ICR este complet politizat, iar intentia la Chisinau este sa fie folosit in campania electorala.”
Seful comisiei pentru Cultura din senatul Romaniei, membrii careia au votat pentru candidatura Monicai Babuc la sefia Institutului Cultural Roman din Chisinau, spune ca fostul deputat democrat a fost propusa in aceasta functie de seful Institutului Cultural Roman de la Bucuresti.
Viorel-Riceard BADEA, SEFUL COMISIEI PENTRU CULTURA SI MEDIA, ROMANIA:
“-In momentul in care s-a prezentat foarte bine in fata comisiilor, era nu era in regula sa-i dai un aviz negativ.
-Era singurul candidat?
-Da, a fost singura propunere din parte ICR.”
Monica Babuc ne-a spus ca respecta dreptul la opinie al tuturor, indiferent cat de informati sau bine intentionati sunt cei care au semnat scrisoarea deschisa.
MONICA BABUC, FOST DEPUTAT PD:„La sedinta comuna a Comisiilor din Senatul Romaniei, care a fost publica, am prezentat punctul meu de vedere si mai multe rapunsuri prin care cred ca am clarificat ceea ce trebuia de clarificat.”
Am sunat-o pe Babuc pentru a afla despre relatia pe care o are cu Vlad Plahotniuc, dar si mai multe detalii despre aceasta numire, insa fosta democrata ne-a spus ca in afara de textul pe care ni l-a expediat nu mai are ce sa comenteze.
Monica BABUC, FOST DEPUTAT PD:„Utilizati textul pe care vi l-am dat, eu nu mai am ce adauga. Multumesc tare mult.”
Institutul Cultural Roman este o institutie publica a Romaniei, aflata in subordinea Senatului, care are birouri in mai multe tari pentru a promova cultura romaneasca. Institutul are un buget anual de aproape 7 milioane de euro.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.