Un șofer de 29 de ani a fost găsit în stare de ebrietate avansată la volan, la Soroca. Testul acoolscopic a arătat un rezultat de 2,38 mg/l de alcool în aerul expirat. Ceea ce înseamnă că a depășit norma admisibilă de aproape 16 ori.
Din imaginile publicate de polție se vede că acesta abia de se mai ținea pe picioare.
Un alt șofer, de 43 de ani a fost surprins la volanul unei mașini pe drumurile din Drochia. Stopat de agenții de patrulare, acesta nu avea permis de conducere și era în stare de ebrietate. Testarea a arătat o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool în aerul expirat, depășind norma de peste opt ori.
În localitatea Gura Camencii, polițiștii au stopat un automobil condus de un bărbat de 64 de ani. Acesta avea o concentrație de 0,63 mg/l alcool în aerul expirat, depășind norma de peste patru ori.
În toate cazurile, poliția a inițiat cauze penale, iar vehiculele au fost ridicate.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.
Sursa video: Telegram/ Poliția