Reforma administrației publice locale avansează în Republica Moldova. Potrivit președintelui Parlamentului, Igor Grosu, 761 de primării din țară se află deja în proces de amalgamare voluntară, unul dintre cele mai importante proiecte de reorganizare administrativă lansate de autorități în ultimii ani.

Șeful Legislativului susține că următoarea etapă este finalizarea proceselor deja inițiate, astfel încât noile unități administrativ-teritoriale să poată funcționa eficient și să ofere servicii publice de o calitate mai bună.

„761 de primării sunt deja în proces de amalgamare voluntară. Să ne mobilizăm, în perioada următoare, pentru a finaliza procesele inițiate și a crea primării puternice, capabile să ofere servicii mai bune pentru cetățenii noștri”, a declarat Igor Grosu.

Ce prevede reforma administrației publice locale?

Reforma administrației publice locale este promovată de Guvern ca o soluție pentru consolidarea capacității administrative și financiare a autorităților locale, în condițiile în care multe primării mici se confruntă cu lipsa resurselor și dificultăți în asigurarea serviciilor publice.

Prin amalgamarea voluntară, autoritățile urmăresc crearea unor primării mai puternice, cu bugete mai consistente și o capacitate mai mare de a atrage investiții și fonduri pentru dezvoltarea comunităților.

Procesul face parte din reforma mai amplă a administrației publice locale, care are drept obiectiv modernizarea sistemului administrativ și eficientizarea cheltuirii banilor publici, în paralel cu apropierea Republicii Moldova de standardele Uniunii Europene.