Republica Moldova va avea în curând o misiune diplomatică la Astana. În acest sens, Președinta Maia Sandu a semnat, astăzi, Decretul privind aprobarea înființării Ambasadei Republicii Moldova în Republica Kazahstan.
„Kazahstanul reprezintă o piață importantă de desfacere și un furnizor complex de materii prime și resurse energetice, precum și un partener economic valoros pentru Republica Moldova. Prin intermediul acestei noi ambasade, autoritățile de la Chișinău și-au propus să consolideze relațiile bilaterale, să deschidă noi oportunități economice și să intensifice dialogul politic cu țările din regiune”, anunță Președinția.
Decretul va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


