Cel mai mare distribuitor de energie  din țară anunță că a pregătit un plan al deconectărilor de lumină după 1 ianuarie, dacă vor exista situații cu deficit de electricitate în sistem. Măsurile vor fi aplicate în situația în care Rusia nu va mai livra gaz regiunii transnitrene, iar centrala din stânga Nistrului nu va mai putea produce energie electrică pentru întreg teritoriul țării. Responsabilii de la Premier Energy spun că deconectările ar putea avea loc în orele de vârf, dar subliniază că pot fi evitate, dacă oamenii vor economisi.

Publicat:23.12.2024, 14:28

Vasile GRIBINCEA, PURTĂTOR DE CUVÂNT PREMIER ENERGY: „Acest plan este o pregătire a întreprinderii de distribuție a energiei electrice pentru eventuale situații în care ar fi nevoită să intervină pentru a menține stabilitatea sistemului electric. Consumatorii casnici urmează a fi deconectați pe durate necesare de timp pentru a se reduce per total consumul de energie electrică. Aceste deconectări se vor efectua în caz de necesitate, într-un mod nediscriminatoriu.”

Planul de deconectări a fost pregătit pentru situația în care ar putea exista un deficit de energie electrică în anumite ore, spun cei de la Premier Energy.

Vasile GRIBINCEA, PURTĂTOR DE CUVÂNT PREMIER ENERGY:  „Acest program vizează în principal orele de vârf sau de consum maxim și acestea sunt orele matinale, intervalul cuprin între aproximativ orele 7:00 și 10:00, 11:00 și orele serii de la 18-23, anume atunci când se constată o majorare a consumului de energie electrică. Eventual, în aceste intervale de timp s-ar putea aplica acest program de deconectări, la necesitate. 

- Cât timp oamenii vor sta fără lumină? 

- Nu putem ști la acest moment, deoarece durata deconectărilor va rezulta din volumul deficitului de energie din sistem dintr-o anumită zi.”

Purtătorul de cuvânt al întreprinderii de distribuție precizează că o anumită categorie de consumatori nu vor deconectați. 

Totuși, posibilele deconectări ar putea fi evitate dacă oamenii vor economisi în orele de vârf, spun responsabilii din cadrul întreprinderii. Toate măsurile se pregătesc în contextul stării de urgență, ținând cont de probabilitatea sistării furnizării gazelor naturale în stânga Nistrului începând cu 1 ianuarie 2025. Odată cu această incertitudine, apare riscul ca malul drept al Nistrului să rămână fără cantitatea necesară de energie electrică, asigurată în prezent de centrala din regiunea transnistreană. Premier Energy subliniază că dăcă vor fi necesare deconectări, consumatorii vor fi informați din timp despre data, ora şi durata întreruperilor. În acest context, consumatorii sunt îndemnați să-și înregistreze adresa de email, accesând pagina web a operatorului de distribuție.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508