Mâine vom avea lumină insuficientă, astfel încât Moldova va apela în premieră în acest an la energia de urgență pentru a acoperi necesarul de consum. Ceea ce presupune activarea contractelor de avarie și procurarea energiei electrice la un preț mai mare. În acest context, cetățenii sunt îndemnați să facă economii între orel 16-19 pentru a micșora presiunea pe întreg sistemul. Potrivit Ministrului Energiei volumul energiei de urgență este mic și nu va duce la creșterea tarifelor.

Ultimul update: 13.01.2025, 16:31 Publicat:13.01.2025, 15:39

Energocom anunță că pentru mâine pe malul drept al râului Nistru se planifică un consum de energie electrică, similar cu cel de ieri, dar din cauza limitei de capacitate a interconexiunii cu România nu a fost posibilă rezervarea integrală a capacității, prin urmare în intervalul orelor 16.00-19.00,
pentru a-și acoperi prognozele de consum, 
Republica Moldova va apela la energie de urgență.

Eugeniu BUZATU, DIRECTOR ENERGOCOM: „Energia prognozată pentru consumul de mâine, prognozată, asta nu înseamnă că va fi energia de facto consumată, a avut o neacoperire și nu din cauza lipsei de curent  pe piața Europeană sau pe piețele unde noi putem accesa, dar însăși din considerentul limitării capacității pe graniță.”

Moldelectrica precizează într-un comunicat că activărea contractelor de avarie nu presupune deconectarea consumatorilor. De asemenea Ministerul Energiei susține că volumul energiei de urgență este doar 3% din consumul zilnic și deocamdată nu influențează tarifele pentru consumatori.

Eugeniu BUZATU, DIRECTOR ENERGOCOM: „484 de MW ceea ce constituie 3% din consum și acest fapt nu înseamnă că vor fi deconectări sau întreruperi de energie electrică. Energia electrică va fi accesată energie de urgență.”

Astfel, deficitul de energie electrică va fi acoperit din cantitățile neutilizate în țările vecine, considerată energie de avarie, care ar putea fi mai scumpă decât energia rezervată și contractată din timp. Restul energiei electrice pentru ziua de mâine va fi acoperită de centralele de termoficare din Chișinău și Bălți, energia regenerabilă, precum și prin energia importată în baza contractelor bilaterale cu România și de pe bursă.  De pe 1 ianuarie de când Ucraina a oprit tranzitul gazului rusesc pe teritoriul său iar Rusia a sistat livrările către regiunea transnistreană, refuzând să furzineze gaze prin rute alternative, malul drept al Nisrtrului nu mai primește lumină de la Centrala de la Cuciugran.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.