Un tanar de 20 de ani din Soroca a fost trimis in judecata, dupa ce impreuna cu alte persoane au primit datele din buletin si fotografiile de la mai multi tineri, apoi introducea din numele lor datele intr-un formular din aplicatia mobila a unei companii de creditare si primea imprumuturi, iar banii il cheltuia la distractii. Per total, cele 36 de victime au fost pagubite cu peste 750 mii de lei. 

Potrivit PCCOCS, majoritatea din victime sunt studenti la colegii din capitala, precum si un barbat cu dizabilitati severe si au fost pagubite incepand din ianuarie 2023, iar majoritatea cazurilor au avut loc in martie. Victimele au fost anuntate de o companie de creditare ca le datoreaza cate circa 20 000 lei, iar in unele cazuri circa 9 000 sau 45 000 lei. 

Invinuitul si complicii lui pretindeau ca aveau nevoie sa primeasca transferuri banesti de peste hotare, iar limita admisibila ar fi fost depasita. In acest scop, victimele erau rugate sa le dea datele personale din buletinul de identitate, apoi le fotografiau fata, din mai multe unghiuri, dupa care le „multumeau” cu cate 200-300 lei pentru ajutorul acordat.

In realitate, invinuitul le solicita aceste date pentru ca sa le creeze cont la compania de creditare, prin aplicatia telefonica. Ulterior, acesta completa electronic un formular al companiei, din numele victimelor, fara ca acestea sa cunoasca. In cateva zile, iar uneori in aceeasi zi, acesta primea aprobarea companiei si extragea banii din bancomat.

Tanarul a absolvit studiile gimnaziale, iar anterior a fost trimis in judecata pentru o alta escrocherie si obtinere a creditelor prin inselaciune. Acesta isi recunoaste vinovatia, iar in privinta altor doi tineri si doua tinere investigatiile penale continua. Acesta a cheltuit banii extrasi din bancomate atat pentru nevoi personale, cat si pentru distractii, inclusiv prin inchirierea masinilor de lux (spre exemplu, la intrevederea cu o victima, s-a prezentat la volanul unui Porsche).

La solicitarea procurorilor PCCOCS, acesta a fost plasat in arest preventiv, in asteptarea pronuntarii hotararii Judecatoriei Chisinau, sediul Buiucani. 

Tanarul risca amenda de 42.500-67.500 lei sau cu inchisoare de la un an la cinci ani, in ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite functii sau de a exercita o anumita activitate pe un termen de pana la trei ani.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.