Soarta mai multor școli din raioane, care au mai puțin de o sută de elevi, rămâne incertă și nu se știe dacă vor activa de la întâi septembrie. O comisie regională a inspectat gimnaziul din satul Tănătarii Noi, raionul Căușeni, care riscă să fie comasat cu școala din satul vecin, conform unui proiect al Ministerului Educației. Indignați, părinții și profesorii și-au manifestat dezacordul.
„Vă închidem școala. Acesta a fost mesajul cu care au venit.”
„Situația este destul de critică. Clasa a doua vine cu 4 copii, în clasa a 9-a avem 4 copii, iar de clasa întâi sunt 9 elevi.”
Se întâmplă la gimnaziul din satul Tănătarii Noi, raionul Căușeni, care are 60 de elevi, veniți din 4 sate învecinate. Gimnaziul ar putea fi comasat cu cel din satul vecin și astfel, va fi formată o nouă școală-model, în cadrul proiectului Ministerului Educației. Părinții și profesorii nu sunt de acord cu acestă propunere.
„Nu cred că o școală modernizată face copii deștepți. Contează să fie curat, la fel ca și haina omului.”
„Dacă se închide școala, cred că îmi iau copilul și mă duc. De exemplu copilul meu e cu dizabilitate. Eu nu pot să îl transmit la autocar și să nu știu ce face el. Voi fi nevoită să plec.”
Deși Ministerul Educației a dat asigurări că vor fi achiziționate autobuze pentru transportarea elevilor, drumul care unește satele este impracticabil, susțin părinții.
„Trebuie să ne uităm la siguranța copilului. Noi avem un drum foarte rău. Școala nostră e la 25 de km față de cealaltă, asta înseamnă că copiii noștri trebuie să să trezească la ora 5. Respectiv, vor fi probleme de sănătate, de somn și de învățătură.”
„Nimeni nu ne poate asigura un drum practicabil. Drumul nu este sigur nici pe timp de iarnă, nici vara. “
În aceste zile, mai multe comisii regionale, formate din administația publică locală și reprezentanții direcțiilor regionale merg în școlile care au mai puțin de o sută de elevi, pentru a fi evaluate.
Valeriu MUSTEAȚĂ, MEMBRUL COMISIEI DE EVALUARE, VICEPREȘEDINTELE RAIONULUI CĂUȘENI: „Ce putem să vă spunem? Situația este alarmantă numărul mic de copii, deficitul bugetar, care în acest an a fost de un milion 77 de mii.”
Andrei PĂVĂLOI; ȘEF DIRECȚIA GENERALĂ EDUCAȚIE: „Se face o examinare a situației și se vine cu propunerea de a sista activitatea anumitor instituții. Criteriile, în mare parte, sunt financiare și urmează să fie examinate în cazul în care instituția are un număr de elevi mai mic de 80.”
La sfârșitul lunii iulie au fost închise 20 școli și grădinițe din raionele Briceni, Sângerei și Cimișlia, elevii, dar și cadrele didactice fiind tranferate la alte instituții. Anterior, ministrul educației, Dan Perciun a anunțat că în țara noastră sunt circa 300 de școli care nu ating pragul minim de 100 de elevi. În acest context, vor fi formate 35 de școli-model, în mai multe raioane din țară. Părinții care își vor transfera copiii acolo vor primi câte o mie de lei pe lună.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

