Astăzi se împlinesc 175 de ani de la nașterea marelui poet, Mihai Eminescu. Tradițional, versurile nemuritoare ale acestuia au răsunat pe Aleea Clasicilor de la Chișinău, unde s-au adunat zeci de oameni, veniți să îi aducă un omagiu. Tot astăzi în țara noastră este marcată și Ziua Culturii, iar anul 2025 a fost declarat anul cultural Mihai Eminescu. Cu această ocazie, în toată țara vor fi organizate evenimente dedicate creației eminesciene.
„Pentru mine e un simbol al culturii noastre naționale. Când zici Eminescu, îți dai seama că suntem români și punctum.”
„Pentru mine acum, sfânta zi de azi de 15 ianuarie – ziua marelui poet Mihai Eminescu – e o sărbătoare.”
În fiecare an, pe 15 ianuarie, oameni de cultură și admiratorii creației marelui poet, Mihai Eminescu vin la bustul său, să îi aducă un omagiu. Oamenii spun că versurile sale nemuritoare sunt actuale și astăzi.
„Este un simbol al literaturii românești. A fost tradus în peste 80 de țări din întreaga lume.”
Mihai Eminescu a fost elogiat și de mai mulți elevi din capitală.
„Astăzi, fiind ziua Culturii Naționale și fiind ziua lui Mihai Eminescu, împreună cu doamna învățătoare, am decis să mergem cu toții la bustul poetului și să-l onorăm.”
„Mihai Eminescu pentru noi este mai mult decât un poet pe care-l învățăm la școală.”
Deși anul 2025 a fost declarat anul cultural Mihai Eminescu, oficialii nu s-au îmbulzit la bustul poetulu. De dimineață a fost surprins doar ministrul culturii, Sergiu Prodan, însoțit de președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Sergiu PRODAN, MINISTRUL CULTURII: „Cuvintele marelui Eminescu sunt actuale și astăzi, ca niciodată: Ce e rău și ce e bine, Tu te-ntreabă și socoate. - Sunt cuvinte extrem de actuale astăzi, pe ambele maluri ale Prutului.”
Iar prim-ministrul, Dorin Recean, a transmis un mesaj de felicitare, în cadrul ședinței Guvernului de astăzi.
Dorin RECEAN, PRIM-MINISTRU: „Noi avem foarte mult talent în Republica Moldova, iar oameni extraordinari ca Mihai Eminescu sunt călăuzitori în acest proces de creație.”
Nici primarul capitalei, Ion Ceban n-a fost pe Aleea Clasicilor, venind doar reprezentanții Primăriei. Tot astăzi este marcată și Ziua Culturii Naționale, iar la Chișinău, dar și în mai multe localități din țară vor fi organizate evenimente culturale.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.
Sursa foto: Facebook/ Sergiu Prodan