Guvernarea dorește rezultat pentru că au fost foarte multe promisiuni, iar rezultate zero, din acest motiv se recurge la această „nefericită” reformă pentru ca să se aleagă o nouă conducere, iar Veronica Drăgălin să plece de la conducerea Procuraturii Anticorupție. Declarațiile îi aparțin fostului premier, Ion Sturza, care a comentat decizia anunțată de ministerul Justiției de a comasa PA și PCCOCS. Totodată, el a mai declarat în cadrul emisiunii În Profunzime că Veronicăi Drăgălin i s-ar fi cerut că plece din funcție, însă ea a refuzat.
Ion STURZA, FOST PREMIER: „Eu intuiesc că guvernarea dorește rezultat pentru că au fost foarte multe promisiuni. Nu au fost promisiuni că vor fi prețuri, lumină, a fost că se va combate corupția, chiar a fost impusă această paradigma cu UE pentru că nu a fost rezultat. Lipsa de rezultate enervează și foarte mult alarmează clasa politică și oamenii de rând și aceste rezultate trebuiau să le livreze nu parlamentarii, nu Guvernul, nu Maia Sandu, trebuia instituțiile respective. Concluzia este că nu s-a livrat. Componente foarte importante. Corupția mare - zero; corupția electorală - aproape zero, deși au fost documentate mii și mii de cazuri. Și aceștia bântuie în continuare, dar noi ne facem că nu-i vedem și avem corupția de astăzi. Toate celelalte statistici, chestii, conferințe de presă sunt foarte frumoase. Acum înțeleg că mandatul de încredere a doamnei Dragalin a expirat.”
Astfel, Ion Sturza susține ca ei i s-ar fi propus să-și dea demisia și să continuie lucrul în cradul structurilor actuale cu altă conducere, însă ea a insistat că are drepturile legale să-și continue mandatul.
Ion STURZA, FOST PREMIER: „Atunci, se recurge la această nefericită reformă pentru ca să se aleagă o nouă conducere pentru a se livra ceva în timp util.”
Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: „Experții spun că e riscantă această reformă.”
Ion STURZA, FOST PREMIER: „Să ne mai lase un pic în pace acești experți. Guvernarea trebuie să spună ca uite aceasta este decizia care o luăm în condițiile excepționale și asta e viziunea noastră. Cea mai bună și frumoasă decizie ar fi fost ca doamna Drăgălin să-și dea demisia la cererea autorităților.”
Pe 29 ianuarie, ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a anunțat că Procuratura Anticorupție și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale ar putea fuziona. Propunerea vine din partea ministerului Justiției, după ce Consiliul Suprem de Securitate a cerut schimbări pentru îmbunătățirea activității, în special a Procuraturii Anticorupție.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.