Secretarului de stat în domeniul transporturilor, Mircea Păscăluță, a venit cu o reacție privind situația de la Calea Ferată din Moldova. Acesta a menționat că Ministerul este ferm angajat să contribuie prin politicile sale la redresarea situației, iar în prezent există deja un plan concret pentru a transforma CFM într-o companie modernă și sustenabilă.
„În ultimele luni, au fost făcuți pași pentru a stabiliza situația. Primul fiind un audit complet, pentru a identifica sursa problemelor și am inițiat un proces de reorganizare care să facă CFM mai eficientă și mai transparentă. Deși aceste schimbări nu sunt ușoare ele sunt necesare pentru a salva întreprinderea”, a menționat Mircea Păscăluță.
Totodată, secretarul a menționat că un alt pas important este atragerea de investiții pentru modernizarea infrastructurii și a trenurilor, astfel încât CFM să devină un partener de încredere atât pentru călători, cât și pentru economia țării.
„Statul și-a asumat responsabilitatea de a moderniza căile ferate. În prezent, sunt în derulare proiecte majore cu finanțare din fonduri europene, care vizează reabilitarea liniilor de la Tighina la Giurgiulești și de la Ocnița la Căinari. De asemenea, se lucrează la reabilitarea podului feroviar de la Fălciu-Cantemir și segmentul de la Văleni, ceea ce va permite creșterea tranzitului de mărfuri, creșterea vitezei trenurilor și îmbunătățirea siguranței și atractivității rețelei”, scrie Mircea Păscăluță.
De asemenea, în cadrul planului de redresare a CFM oficialul anunță că este luat în calcul mecanismul de alocare a subvențiilor pentru întreținerea infrastructurii feroviare și a serviciilor de transport de pasageri care vor fi aplicate în conformitate cu bunele practici europene.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.