Situația rezervelor de apă din Nistru este critică și se agravează din cauza lipsei precipitațiilor și a debitului scăzut. Potrivit ministrului Mediului, nivelul lacului de acumulare de la Novodnestrovsk a scăzut cu un metru în iulie și cu încă un metru în august, iar prognozele indică o scădere de până la 1,3 metri. În acest context, autoritățile anunță că vineri vor avea o ședință cu partea ucraineană pentru a găsi o soluție.
Gheorghe HAJDER, MINISTRUL MEDIULUI: „Situația este gravă, iar în aceste condiții va fi foarte greu sau aproape imposibil să păstrăm aportul de apă actual”.
Într-un filmuleț filmat pe malul lacului de acumulare Dubăsari, Gheorghe Hajder spune că nivelul apei creează impresia unei situații bune. În realitate, situația este critică și se agravează rapid în Ucraina, la lacul Novodnestrovsk, unde nivelul apei a mai scăzut cu un metru.
Gheorghe HAJDER, MINISTRUL MEDIULUI: „Dacă în toată luna iulie lacul de acumulare a scăzut cu un metru, în luna august, chiar dacă nu este finalizată, avem deja o scădere cu un metru. În acest context prognozăm că până la sfârșitul lunii să avem o scădere cu 1,3 metri”.
În lacul de acumulare de la Novodnestrovsk, nivelul apei continuă să scadă, iar debitul care vine din munți este tot mai mic, a declarat ministrul Mediului. În contextul situației tot mai alarmante, vineri autoritățile vor avea o ședință cu partea ucraineană pentru a identifica soluții și a lua măsuri pentru menținerea nivelului apei în Nistru.
Din cauza secetei, deversările din lacul de acumulare Novodnestrovsk au fost reduse inițial de la 100 la 85 de metri cubi pe secundă, iar ulterior micșorate la 75 de metri cubi pe secundă.
Pe 28 iulie, Guvernul a instituit, pentru 30 de zile, stare de alertă în sectorul hidrologic și energetic și a îndemnat populația și agenții economici să folosească rațional resursele de apă. Primarul Ion Ceban susține că în prezent, nu există riscuri privind aprovizionarea capitalei cu apă.

