Caz revoltator in satul Baimaclia din raionul Causeni. Un bebelus de trei saptamani a murit in timp ce dormea alaturi de mama sa care consumase alcool. Cazul s-a produs in noaptea de luni spre marti, dupa ce lumea a marcat Pastele Blajinilor. Femeia recunoaste ca a baut, dar afirma ca nu e vinovata, intrucat copilul pe care l-a hranit cu lapte matern, s-ar fi inecat cu voma.

MAMA: “La 10.30 eu l-am hranit si l-am culcat dimineata la trei si 20 m-am trezit, el era vanat si manuta dreapta era inca calduta.”

Femeia, care are 21 de ani, recunoaste ca a consumat alcool in ziua Pastelui Blajinilor.

MAMA: “Vreo doua sticlute de vin.”

Dar nu se considera vinovata, fiind sigura ca nu si-a asfixiat bebelusul, desi in acelasi pat dormea si sotul ei, de 25 de ani. 

MAMA: “La expertiza mi-au spus ca s-a inecat cu voma. Nu ati simtit in timpul noptii? Nu. Eu am mai dormit cu copilul. Era si sotul cu noi in pat.”

Primarul spune ca familia se afla in atentia asistentei sociale, dar nimeni nu s-a gandit ca s-ar putea ajunge la un astfel de caz. 
Vecinii, insa, povestesc ca femeia consuma alcool foarte des. 

VECIN: “E o betiva. Nu se mai trezea femeia asta din betie nici inainte de nastere, nici dupa ce a nascut.”

Rudele, insa, o apara. 

RUDA: “Ce fel de mama era? Mama ca mama. Era cuminte. Nu servea alcool? Ei, a cinstit ea putin de Blajini.”

Politia din Causeni sustine, insa, ca rezultatele expertizei medico-legale inca nu sunt gata. Asa ca nu este clar de ce anume a murit bebelusul. Oamenii legii investigheaza acest caz, iar parintii risca sa fie acuzati de neglijenta. Familia mai are doi copii de unu si patru ani.