Starea copilului de doi ani care a căzut în puțul unui lift din Ungheni este extrem de gravă.
„Pacientul de la Ungheni a fost transportat în stare extrem de gravă cu mai multe traumatisme (craniocerebral, leziuni ale oaselor bazinului, etc.) Este internat în secția de reanimare”, a declarat pentru PRO TV purtătorul de cuvânt al Institutului Mamei și Copilului, Maxim Cazacu.
Incidentul a avut loc ieri dimineață. Potrivit angajaților Inspectoratului pentru Situații de Urgență, copilul a căzut după ce mama acestuia a amplasat căruciorul între ușile liftului și s-a întors pentru a aduce o pungă. În acel moment, s-a auzit un zgomot, cabina ascensorului a urcat la un alt etaj, iar copilul a căzut. La fața locului au intervenit salvatorii.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.