Țigări, bani și bijuterii presupuse din aur au fost găsite în bagajul unor persoane, pe Aeroportul Internațional Chișinău. Aceștia au încercat să treacă fără a declarara bunurile trasportate.

Potrivit Serviciului Vamal, totul s-a întâmplat ieri, pe Aeroportul Internațional Chișinău. Trei nerezidenți au încercat să treacă fără declarare a bunurilor trasportate.

Prima persoană documentată este pasagerul cursei „Chișinău-Dublin”, un cetățean al Irlandei de 42 de ani. În bagajul de cală, vameșii au depistat 174 de pachete de țigări.

Cel de-al doilea străin este cetățean al Ucrainei de 35 de ani, care intenționa să ajungă la Vienna, având în bagajul de mână 13 320 de euro și 540 dolari, valută nedeclarată.

Totodată, în bagajul unui cetățean al Regatului Unit al Marii Britanii de 39 de ani, a fost depistat un lot de bijuterii presupuse a fi din aur.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.