Timpul trece, iar problema rămâne. De aproape doi, tabloul din centrul capitalei rămâne neschimbat – caldarâmul descoperit pe strada 31 august așa și nu a fost reabilitat. Oamenii se plâng că zona a fost transformată în parcare. Între timp, responsabilii de la primăria Chișinău și cei de la ministerul Culturii își pasează responsabilitatea.

Publicat:16.02.2025, 22:15

Așa arăta caldarâmul pe strada 31 august în luna septembrie anul trecut. Iar așa acum. Tabloul e neschimbat și la fel de trist, doar că sunt mai multe mașini parcate în zonă.

”Este o rușine a autorităților chișinăuiene și este și o rușine a Guvernului care nu își bate capul inclusiv de monumentele naționale care au mai rămas. S-a transformat într-o parcare, nu văd nici un fel de schimbare.”

Diana AMBROS, REPORTER PRO TV: ”Descoperit acum aproape 2 ani, caldarâmul de pe strada 31 august din centrul Chișinăului arată jalnic. Porțiunea de 300 de metri este lăsată de izbeliște, șoferii folosesc pavajul secular ca parcare, iar pietonii sunt indignați de priveliște.”

"-De ce parchează șoferii aici?
-Cum de ce? Pentru că în alte locuri nu este posibil, nici nu sunt spații amenajate din păcate și lumea alege unde găsește. Indiferent ce, dar demult trebuia renovat.”

”Trebuie făcut.
Nu vă deranjează, nu vă supără ochiul?
Mă deranjează și mă supără.”

”Sigur că nu îmi place în centrul țării așa o dezordine. Este neplăcut desigur ar fi de dorit să rezolve deja această problemă.”

Responsabilii de la primăria Chișinău spun că au întreprins toate măsurile necesare pentru a reabilita caldarâmul. Viceprimarul Ilie Ceban susține că procesul este  tărăgănat de Ministerul Culturii.

Ilie CEBAN, VICEPRIMARUL CAPITALEI: ”În urma unei ședințe, care a avut loc în toamna anului trecut împreună cu ministerul Culturii am convenit să prezentăm proiectul de reabilitare a acestei porțiuni de drum către Ministerului Culturii pentru aprobare. Chișinău proiect a finalizat această procedură la depus la ministerul Culturii și așteptăm avizul Consiliului Național al Monumentelor Istorice, care este un organ al Ministerului Culturii. Când va fi acest aviz urmează deja procedura de licitație și restul.”

De partea cealaltă, Ministrul Culturii afirmă că de fapt instituția nu a prezentat nici un proiect final pentru reabilitarea caldarâmului.

Sergiu PRODAN, MINISTRUL CULTURII: ”Proiectul nu a fost prezentat de primărie, noi așteptăm în continuare proiectul. A fost prima etapă avizată pozitiv acum așteptăm proiectul de execuție propriu-zis pentru al examina și ai remite avizul. Aceasta este posibil timp de o săptămână doar că nu știu, de un an așteptăm acest proiect, care nu vine, nu este prezentat la Ministerul Culturii.”

Pavajul urma să fie conservat și transformat într-o zonă pietonală. Anul trecut Consiliul Național al Monumentelor Istorice a dat undă verde schiței de proiect pentru amenajarea zonei. Însă de atunci lucrurile nu prea s-au urnit din loc. Porțiunea de caldarâm de pe strada 31 august a fost descoperită la începutul lunii martie anul 2023 în timpul lucrărilor de reparație a drumului. Iar de atunci Ministrul Culturii și primarul Chișinăului dau vina unul pe altul pentru soarta incertă a pavajului vechi. Potrivit arheologilor, 31 august este printre primele străzi din capitală, care au fost pavate la sfârșitul secolului al 19-lea. Ultima reparație capitală a acesteia a avut loc dupa al doilea razboi mondial.