Tinerii care vor să devină profesori de educație fizică sau antrenori și-au încercat astăzi puterile în concursul de admitere la Universitatea de Educație Fizică și Sport. Viitorii studenți au avut de trecut mai multe probe – au alergat la viteză, au jucat fotbal sau volei și au efectuat exerciții care le-au testat rezistența. Universitatea pune la dispoziția absolvenților 500 de locuri, dintre care aproape 100 la buget.

Curtea Universității de Educație Fizică și Sport a fost plină de absolvenți, care vor să-și continuie studiile aici. Pentru a fi admiși, viitorii studenți au trebui să susțină mai multe probe. După exercițiile de încălzire, tinerii s-au dus în sălile de sport. În timp ce fetele făceau flotări...

Băieții făceau exerciții la bără...

...și alergau la viteză.

Fotbalul, volei, tenis și înot au fost doar câteva dintre probele pe care le-au avut de susținut viitorii studenți.  

De fapt când te ocupi cu sportul este foarte ușor să treci toate etapele și foarte bine treci peste toate.

“Probele sunt greluțe, dar noi suntem obișnuiți cu greutățile și ne descurcăm. Vreau să activez ca antrenor de Judo, ca profesor de educația fizică.”

“Până acum este normal, vedem mai departe.”

Victoria a venit de la Tiraspol, iar de la primele ore ale dimineții se pregătea pentru probele de admitere.

“Eu vreau să fiu admisă la această universitate, deoarece de mult timp mă ocup cu sportul și asta foarte mult îmi place. Eu acum încerc să fiu admisă la facultatea de fitness și vreau ca mai apoi să antrenez oamenii.”

Iar Valeriu este sportiv de performanță și vrea să obțină un loc la buget.

“Probele îmi par normale. Sunt sportiv, sunt gata pentru asta. Eu mi-am ales antrenament sportiv deoarece pe viitor vreau să devin antrenor și acesta este scopul meu. Desigur concurență este, toți sunt sportivi au rezultate foarte mari, dar concurăm.” 

O misiune importantă o aveau profesorii, care monitorizau probele.

“Cred că sunt pregătiți, părerea noastră, dar deja pe parcurs vom vedea, pentru că mai avem și proba teoretică înafara de cea practică, de aceea trebuie să se descurce bine atât la componenta teoretică cât și la cea practică.”

300 de viitori studenți au participat azi la probele de admitere la universitate. Concursul va avea loc și mâine, iar cei care nu au reușit în aceste zile o vor putea face în turul doi, care va avea loc în perioada 12-14 august.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.