Traficul rutier pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în perimetrul PMAN va fi suspendatde Ziua Limbii Române, mai exact în perioada 30 august, ora 12:00 – 31 august, ora 14:00. Anunțul a fost făcut de Primăria Municipiului Chișinău.

Potrivit instituției, circulația transportului public va fi suspendată în legătură cu organizarea de către Ministerul Educației și Cercetării a evenimentului „Marea Dictare Națională”, dedicat Zilei Limbii Române.

Astfel, în perioada menționată, circulația rutieră va fi sistată pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, tronsonul cuprins între str. Mit. G. Bănulescu – Bodoni și str. A. Pușkin, iar transportului public (troleibuze și autobuze), care traversează PMAN, va fi redirecționat de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt pe străzile adiacente.

Conducătorii auto care traversează cartierele unde este anunțată suspendare de trafic rutier sunt îndemnați să ocolească zona respectivă.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.