Transportatorii nu fac niciun pas inapoi si in urmatoarele trei zile vor fi sista mai multe rute nationale. Reprezentantii Asociatiei Patronale a Transporturilor Auto spun ca nu vor ceda chiar daca au fost atentionati de autoritati ca vor fi amendati in cazul in care se vor abate de la graficul regulat al rutelor, calificand acest lucru incercari de a-i intimida.
Oleag ALEXA, PRESEDINTELE ASOCIATIEI PATRONALE A TRANSPORTURILOR AUTO: „Protestul va avea loc. Transportatori sunt hotarati sa protesteze, dar zilele acestea si politia, si ANTA, si primarii, si fel de fel de reprezentanti din raioane, toti incercau sa intimideze transportatorii si sa-i ameninte ca-si vor pierde bussinesul, ca vor avea si probleme personale si asa mai departe, daca se alatura protestului.”
Astfel in urmatoarele trei zile mai multe rute nationale ar urma sa fie sistate. Seful Asociatiei Patronale a Transporturilor Auto ne-a spus ca ar fi vorba de aproximativ 80 la suta din curse.
Oleag ALEXA, PRESEDINTELE ASOCIATIEI PATRONALE A TRANSPORTURILOR AUTO: „Printre mai multe prevederi acolo se vad niste scheme, noi am vorbit si de conectarea aparatelor de casa la un sistem unic centralizat care va fi gestionat de o companie si metoda asta de a deschide rute peste cele existente, toate acestea nu sunt altceva dect promovarea unor interese si in spatele acestor interese stau oameni din anturajul lui Spinu.”
Andrei Spinu nu a reactionat deocamdata, dar zilele trecute acesta a amenintat transportatorii, ca vor fi santionati daca nu vor iesi pe rute. Ulterior Agentia Nationala Transport Auto, a indemnat...
„Agentia Nationala Transport Auto indeamna operatorii de transport rutier sa asigure respectarea necesitatii de mobilitate a cetatenilor, prin prestarea neintrerupta a serviciilor de transport rutier, astfel incat sa evitam incalcarea drepturilor oamenilor si crearea dificultatilor de acces la serviciile publice de calitate.”
ANTA a subliniat ca nerespectarea prevederilor Codului transporturilor rutiere al Republici Moldova se santioneaza cu amenzi de la 12000 lei la 22500 lei. Transportatorii sunt nemultumiti de modificarile la Codul transportului rutier care prevad o noua procedura de eliberare a autorizatiilor pentru companiile de transport, dar si posibilitatea primariilor de a lansa rute si a stabili programul curselor.
Totodata, documentul mai prevede ca tichetele de calatorie vor fi eliberate in forma bonurilor fiscale sau in format electronic, iar Consiliile raionale vor avea dreptul sa aprobe tarifele pentru calatorii la nivel raional.
Potrivit transportatorilor, in proiect ar fi strecurate niste modificari care permit anumite scheme si cer ca acestea sa fie excluse. Reprezentantii guvernarii au negat acest lucru. Proiectul de lege a fost votat in Parlament la sfarsitul anului trecut si urmeaza sa intre in vigoare la inceputul lunii martie.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

