Trei case din orașul Slobozia, regiunea transnistreană, au fost mistuite de flăcări, după ce un incendiu de vegetație s-a răspândit rapid. Flăcările ar fi pornit de la o gunoiște neautorizată din apropierea localității, iar pompierii au luptat ore în șir, fiind neputincioși în fața vâlvătaiei. Oamenii spun că nu au reușit să salveze nimic și au ars până și animalele din gospodării.

Focul a ajuns la casele oamenilor de pe un câmp din apropiere. Localitatea era învăluită de fum, iar oamenii alergau pentru a le sări în ajutor pompierilor care au încercat timp de mai multe ore să ia sub control incendiul.

Acest bărbat spune că era acasă cu soția și copiii atunci când flăcările au ajuns în gospodăria sa, dar s-au răspândit atât de rapid încât nu au reușit să salveze foarte multe lucruri.

„Toate documentele erau într-un loc și le-am scos, la haine nici nu am reușit să ne uităm, o parte din tehnica de uz casnic, ce am putut. Foarte repede totul s-a întâmplat. Casa mea s-a aprins de la vecini.”

Iar această femeie a alergat spre casă de la muncă, după ce a fost anunțată că-i arde locuința.

„Am venit repede acasă, dar uitați-vă nimic nu mai este, nimic nu a mai rămas.”

Oamenii spun că incendiul s-ar fi răspândit de la o gunoiște de peste deal.

„De acolo, ei acolo ard gunoiul, uitați-vă unde arde și de acolo a ajuns încoace, toată lumea suferă de la această gunoiște. Nu știu unde este capra noastră, poate a ars undeva în câmp.”

Focul a mistuit totul în cale.

„Au ars toate vietățile, iepurii, rațele, găinile, pisicile, câinii, toate animalele... Oamenii plâng, fără casă, fără lucruri, fără documente, au rămas fără acoperiș deasupra capului.”

Astăzi oamenii încă mai sting focul, care mocnește în unele locuri, și își numără pagubele, în speranța că vor fi ajutați de autorități.

Potrivit presei din regiunea transnitreană, 4 echipaje de pompieri au participat la stingerea incendiului. Intervenția a fost dificilă, însă, din cauza vântului.