Trei bărbați au fost reținuți pentru 72 de ore pentru trafic de droguri.

Publicat:23.01.2025, 15:25

Potrivit poliției, suspecții procurau droguri de diferite tipuri, prin intermediul aplicaţiei „Telegram”, iar altele de către consumatorii finali şi diferiţi intermediari prin metoda tranzacţiilor prin rețelele de plăţi electronice. Apoi banii erau transferaţi pe alte conturi curente înregistrate în băncile comerciale din Republica Moldova pe numele persoanelor interpuse.

Agenții de patrulare au stopat în capitală, o mașină condusă de un tânăr de 21 de ani, iar ca pasager având un bărbat de 40 de ani.

În urma perchezițiilor corporale, în automobil, dar și la domiciliul șoferului, polițiștii au depistat și ridicat 120 de grame de cannabis, țigări electronice, un pistol pneumatic, 72 de mii de lei, 950 de dolari  și 1.400 de euro, bani obținuți în urma vânzării de droguri.

De asemenea, de la domiciliul unui bărbat de 28 de ani, membru al grupului, oamenii legii au ridicat țigări electronice cu ulei de canabis.

Conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 7 la 15 ani.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursă video: Facebook/ Poliția Republicii Moldova