15 judecători ai Curților de Apel Bălți, Cahul și Comrat pleacă din funcții. Aceștia au depus deja cererile de demisie care vor fi examinate la următoarea ședință a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) din data de 2 decembrie. 

Publicat:27.11.2024, 21:07

Potrivit documentului, printre cei care au ales să plece, înainte să fie evaluați în cadrul Comisiei Vetting este și președintele interimar al Curții de Apel Cahul, Galina Vavrin, dar și vicepreședinții interimari ai Curții de Apel Bălți, Adriana Garbuz și Gheorghe Scutelnic.

Vetting-ul este etapa ulterioară de evaluare și e mai cuprinzătoare decât Pre-vettingul. Vetting-ul ține de verificarea integrității judecătorilor în funcție ai Curții Supreme de Justiție (CSJ) și candidaților la funcția de judecător CSJ, judecătorilor Curților de Apel și președinților și vicepreședinților de judecătorii. Vetting-ul de asemenea ține de verificarea integrității procurorilor din funcțiile-cheie din cadrul Procuraturii Generale, procurorilor din Procuratura Anticorupție și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și procurorilor-șefi și adjuncților acestora din procuraturile teritoriale.

Vetting-ul este obligatoriu pentru toți judecătorii și procurorii identificați mai sus. În caz de nepromovare a evaluării, consecința principală este eliberarea din funcție, cu lipsirea de dreptul de a mai fi judecător sau procuror sau exercitarea unei funcții de demnitate publică timp de 5-7 ani.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.