La mijlocul verii, în plin val de caniculă, tariful pentru energia termică livrată consumatorilor de către Termoelectrica a fost micșorat cu 15%. Decizia a fost luată de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, în ședința de astăzi.

Publicat:23.07.2024, 10:23

Nicolae VEREJAN, MEMBRU ANRE: Se aprobă tariful pentru energia termică livrată consumatorilor de către Societatea pe acțiuni Termoelectrica în mărime de 1824 lei per gigakalorie, fără TVA.”

Astfel, dacă până la iarnă nu se schimbă nimic, atunci consumatorii din capitală vor achita cu 914 lei mai puțin decât în sezonul rece precedent, având în vedere și ultima ieftinire a energiei termice din martie curent. Potrivit Termoelectrica, la baza acestei decizii a stat diminuarea prețului mediu al gazelor naturale prognozat pentru anul 2024, comparativ cu prețul gazelor naturale inclus în tariful existent. Hotărârea ANRE de astăzi va intră în vigoare la data de 1 august.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.