Premierul Dorin Recean va merge mâine în Parlament pentru a cere declararea stării de urgență în sectorul energetic, pentru o perioadă de 60 de zile. Astăzi Guvernul a aprobat instituirea acestei măsuri începând cu data de 16 decembrie, atunci când vom afla dacă Rusia va livra în continuare gaz pentru regiunea transnistreană, doar că prin Turcia. În caz contrar, autoritățile au pregătite mai multe scenarii, iar starea de urgență va permite o intervenție mai rapidă.
În încercarea de a argumenta instituirea stării de urgență, Dorin Recean a spus, printre altele, că felul în care vor evolua lucrurile depinde de decizia Rusiei de a respecta obligațiile contractuale de a livra în continuare gaz în regiunea transnistreană, prevăzute de contractul incheiat cu Moldovagaz care expiră în septembrie 2026.
Dorin RECEAN, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: „Există căi de livrare a gazului natural către Republica Moldova, în general, și către stânga Nistrului, în particular, și dacă această intenție a Rusiei, a Gazpromului, se va materializa ea se va solda cu o criză umanitară.”
Oleg SEREBRIAN, VICEPREMIER PENTRU REINTEGRARE: „În regiune locuiesc circa 300 de mii de cetățeni moldoveni care riscă să se confrunte cu o situație fără precedent, când la mijloc de iarnă ar putea rămâne fără gaz și energie electrică. Consecințele unei astfel de împrejurări sunt foarte grave.”
Deși sunt luate în considerare riscurile unui scenariu în care rușii opresc livrările de gaz către regiunea transnistreană, persistă încă o incertitudine, iar autoritățile îndeamnă oamenii să nu intre în panică.
Oleg SEREBRIAN, VICEPREMIER PENTRU REINTEGRARE: „Introducem această stare de urgență începând cu ziua de 16 decembrie. Vreau să spun că nu este în niciun caz un motiv de panică generală. Este o măsură pe care guvernul o ia pentru prevenirea unor scenarii proaste.”
În condițiile în care rușii țin în suspans autoritățile de la Chișinău, Guvernul urmărește două date decisive când va fi clar dacă Rusia va rezerva capacități de livrare a gazului prin conducta de alternativă care trece prin Turcia.
Constantin BOROSAN, SECRETAR DE STAT LA MINISTERUL ENERGIEI: „Următoarea licitație pentru capacitate este pe 16 decembrie, vom ști la sfârșitul zilei dacă au fost rezervate capacități adiționale. Capacități sunt suficiente pentru a acoperi întregul necesar de consum al malului stâng, inclusiv și pentru a produce energie electrică pentru malul drept.”
Dacă pe 16 decembrie Gazprom nu va rezerva capacități pentru livrarea gazului prin Turcia, atunci următoarea dată pe care o va aștepta guvernul va fi 31 decembrie, când Rusia poate rezerva capacități pentru ziua de 1 ianuarie. Autoritățile precizează că prin această conductă care trece prin Turcia, Bulgaria, România și ajunge în Republica Moldova, rușii pot livra gaz pentru regiunea transnistreană chiar mai mult decât necesarul zilnic care este în prezent de 5,7 mln m3/zi.
Constantin BOROSAN, SECRETAR DE STAT LA MINISTERUL ENERGIEI: „Pe tot traseul din Turcia-Bulgaria-România-Moldova este cea mai limitată capacitate la frontiera Turcia-Bulgaria – 7 mln m3/zi, dar și asta este mai mult decât suficient pentru a acoperi întregul necesar de consum.”
Așadar, după ce scenariu vor acționa autoritățile de la Chișinău va fi clar după decizia rușilor de a continua sau nu livrările de gaz pentru regiunea transnistreană, decizia fiind una politică și nu comercială a subliniat anterior ex-ministrul energiei, Victor Parlicov. Instituirea stării de urgență crează un cadru juridic excepțional în care autoritățile pot lua decizii prin derogare de la cadrul legal național în vigoare.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.