Umoristul și actorul Gheorghe Urschi a fost internat la Spitalul Clinic Republican Timofei Moșneaga.
Informația a fost confirmată de reprezentanții instituției, fără să oferi alte detalii despre starea de sănătate a maestrului. În vârstă de 76 de ani, Gheorghe Urschi se află imobilizat într-un scaun cu rotile, după ce a suferit un atac vascular cerebral, în 2011.
Ultima apariție publică a Regelui Umorului a fost de ziua sa, pe 18 ianuarie. Gheorghe Urschi deține titlul de Artist al Poporului și are o activitate de peste 40 de ani.

