Polițiștii din sectorul Centru al municipiului Chișinău au scos din circuitul ilegal o cantitate de hașiș estimată la aproximativ 250.000 de lei, în urma unei intervenții în flagrant care a vizat un adolescent de 17 ani, cetățean străin, suspectat de implicare într-un grup criminal organizat specializat în trafic de droguri.
Reținerea a avut loc într-o fâșie forestieră din capitală, unde adolescentul ar fi preluat un pachet ce conținea hașiș. Potrivit anchetatorilor, substanța urma să fie porționată și transmisă altor curieri ai rețelei, pentru a fi ulterior comercializată pe piața ilegală.
Organele de drept susțin că tânărul ar fi avut rolul de intermediar în lanțul de distribuție, activând ca parte a unei structuri bine organizate, cu sarcini clar delimitate pentru fiecare membru.
Valoarea drogurilor ridicate este estimată la circa 250.000 de lei, iar substanțele au fost expediate pentru expertiză.
În prezent, acțiunile de urmărire penală continuă, polițiștii desfășurând investigații pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în schemă, dar și pentru a stabili modul în care minorul a fost recrutat și atras în activitatea infracțională.
